Am ajuns s-o trăim şi pe-asta: integrarea în Europa a devenit un fel de bau-bau. Nu în chestiunile "macro", nu în probleme de strategii şi de acquis, ci în domenii care privesc viaţa de toate zilele a mult încercatului popor român. Ce-am putut afla în ultima vreme, din ziare şi de la televiziuni, despre "imperativele" integrării? Că nu vom mai avea voie să tăiem porcul conform tradiţiei, că va trebui să ne şcolim florăresele, iar florile vor avea etichete cu denumiri latineşti, că vacile vor purta cipuri, (un fel de evidenţă informatizată a persoanei "vacă"), vor fi închise fabricile de salam (cu soia?) care nu respectă nu ştiu ce norme, vor dispărea cazanele de ţuică ş.a.m.d. Cu asemenea ştiri, discursul pro-european abstract şi generalist cu care ne obişnuiserăm începe să fie ronţăit pe la colţuri de meandrele concretului, iar poporul care spunea "da" integrării cu gîndul la salariile nemţeşti şi la umblatul fără vize prin spaţiul Schengen s-ar putea să mai reflecteze, văzîndu-se atacat tocmai în stratul profund al identităţii sale, care include ţuica şi pomana porcului. Vom avea poate şi noi un discurs eurosceptic, produs însă nu de elitele conservatoare (ca în ţările UE), ci de oamenii care, după ce au scrutat zările în căutarea luminiţei europene de la capătul tunelului, se vor trezi cu lanterna birocraţilor de la Bruxelles în ochi şi vor fi puşi în situaţiuni noi: să-şi scoată adeverinţă pentru cazanul de ţuică, să cheme veterinarul pentru anestezierea porcului ori (mai ştii?) să pună cod de bare pe ştiuleţii de porumb. Una peste alta, puţin euroscepticism e sănătos pentru a ne ţine cu picioarele pe pămînt: sondajele cu 80-90% pentru UE sugerează mai degrabă un elan neţărmurit decît o opţiune bazată pe reflecţie, mai curînd un popor entuziast decît un electorat matur şi informat. Aşa încît, într-o ţară în care PRM ajunge să critice guvernul că nu merge