Dacă stau şi mă gîndesc cum a fost întîmpinată (critic) inflaţia de erotism de după '89 în literatura noastră, tonul de fond a fost unul dezabuzat, sastisit, interogativ-ironic. Iar dacă încerc o scurtă statistică (critică), exact despre acele cărţi - primite circumspect, cu plictiseală exegetică şi retractilitate fină în faţa avalanşei - s-a vorbit cel mai mult. În recenzii, articole şi notiţe grăbite, pe la emisiuni televizate şi mese rotunde, literatura dezinhibată, cum i se zice, a fost prilejul unor discuţii despre lipsa unui limbaj erotic al literaturii române, despre căderea erotismului în pornografie, despre forma (goală) a temei erotice cu orice preţ, despre traducerile care nu fac o literatură (erotică). Dacă ar fi aflat la timp doamna Andronescu despre comunicatul din 1934 al Ministerului Instrucţiunii Publice prin care profesorilor li se cerea să scoată din biblioteci scrierile îndoielnice sub raport moral, poate că s-ar fi îngrijit şi de acest aspect. Mai ales că în '34, scriitorii vizaţi erau Rebreanu, Gib Mihăescu, Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Mircea Eliade, Felix Aderca, Damian Stănoiu, în timp ce azi ar mai fi doar cîţiva excentrici şi autocentraţi. În paranteză fie zis, distanţa faţă de puterea (politică) a scriitorilor erotici şi licenţioşi ar fi o temă extrem de interesantă, care ar actualiza cazuri celebre, de la Ovidiu la Balzac, de la Baudelaire şi Flaubert la Joyce şi Henry Miller. Cît despre literatura autohtonă care foloseşte erotismul, sexul şi toate metafizicile lui, nu cred deloc că avem de-a face cu o explozie. Mai degrabă cu nişte căutări timide, cu încercări diapazonice care uneori sună (din cauza golului din jur) a fluierat în biserică. Ştefan Agopian a scris 14 ani la romanul său erotic de 100 de pagini. Cecilia Ştefănescu, Rodica Draghincescu, Ruxandra Cesereanu, Floarea Ţuţuianu, fracturista Ioana Băeţica şi, mai nou, fe