Cînd a intrat în birou şi l-am văzut aşa, îmbrăcat la patru ace, aranjat ca-n reviste şi mirosind de departe a parfum de cea mai bună calitate, mărturisesc că mi-a făcut o bună impresie. Mi-am spus atunci "uite, dom'le, un om care ştie să se prezinte la un interviu de angajare, bravo lui!", l-am poftit să ia loc şi discuţia s-a legat repede, mai ales că părea un tip dezgheţat, fără complexe. N-a durat mult: în cinci minute mi-a povestit despre liceul terminat în Bucureşti, eşecul admiterii la o facultate de stat şi înscrierea la jurnalistică, la o particulară. Acum intra în anul trei şi considera că venise momentul angajării. "Mama a zis că ar fi bine să-mi iau licenţa şi abia apoi să mă apuc de treabă, dar i-am văzut pe ceilalţi din an că lucrează şi am zis că e cazul să încep şi eu!". Cînd l-am întrebat cine e preşedintele Senatului i-a căzut capul; s-a foit vreme de cîteva minute pe scaun, a bîiguit ceva, apoi s-a recunoscut învins invocînd apariţia unui lapsus. La întrebarea despre cele trei puteri în stat, i-au apărut primele broboane de transpiraţie, iar cînd am vrut să văd ce ştie despre funcţionarea Parlamentului, am avut impresia că o să leşine. I-am dat apoi să redacteze o ştire şi după un chin de o jumătate de oră mi-a arătat o însăilare de vorbe, fără logică şi fără nici cea mai elementară structură piramidală. Era clar şi a recunoscut-o şi el: trecuse prin facultate ca gîsca prin apă, ziare citea, dar numai tabloide cu fete frumoase la rubrica meteo, iar ultima carte - vorba cîntecului, începută şi lăsată pe noptieră - era despre zodii şi amor. Ne-am despărţit în chip ciudat, cu strîngeri repetate de mînă, de parcă urma să ne revedem curînd. Într-un fel, s-a şi întîmplat aşa. La o lună distanţă, zăceam în faţa televizorului butonînd telecomanda cînd l-am văzut înconjurat de o grămadă de femei superbe. Era invitat special într-o emisiune de diver