- sau viceversa - În această toamnă, întreaga naţiune a aşteptat, cu emoţiune trăită aşa cum numai noi ştim să trăim marile emoţiuni, Raportul. Aşteptarea aceasta, cu zvonuri şi preziceri, false tensiuni şi nepăsări metafizic-mioritice, ne-a caracterizat în aceeaşi măsură în care a făcut-o, odată apărut, Raportul însuşi. Bun prilej de a mai faulta puţin Guvernul sau materie primă de propagandă în neîncetata acţiune de prostire a oamenilor, Raportul este, de fapt, o imagine fidelă a ceea ce sîntem noi acum, dar şi o imagine fidelă a ceea ce este Uniunea Europeană acum. Se simte în Raportul acesta o anume lipsă de coerenţă, o fractură logică, o neglijenţă în operaţiunea fină de a trage concluzii pe baza unor fapte. Voi începe cu sfîrşitul. Concluzia acestui capitol este lipsită de orice echivoc: "România continuă să îndeplinească criteriile politice" ale aderării. Precizez că, prin criterii politice, redactorii Raportului înţeleg existenţa în realitate a principiilor "libertăţii, democraţiei, repspectului pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi statului de drept". S-ar zice, deci, că acest capitol e rezolvat - mai avem economia şi gata. Dar nu e aşa. În conţinutul său, Raportul spune lucruri care nu se prea potrivesc cu principiile generatoare de criterii. Se spune, de pildă, că utilizarea în exces a ordonanţelor de urgenţă şi a votului de încredere continuă să excludă Parlamentul, principalul legiuitor, din procesul legislativ; că proiectele de legi sînt pregătite pe fugă, cu ignorarea aspectelor bugetare şi fără studiul impactului acestor legi, ceea ce duce la necesitatea amendării lor rapide şi, de aici, la instabilitate legislativă; că procesul de descentralizare administrativă este vorbă-n vînt; că alocarea bugetelor se face adesea în mod discreţionar, după amiciţii politice. Independenţa sistemului nostru judiciar e o temă de îngrijora