Mitzu, baiatul meu cu blanita si codita. Martie 2000. Luni, prima zi de concediu din acel an, a trecut si a venit marti. M-a trezit un mieunat care suna ca o rugaminte. L-am intrebat pe sotul meu daca aude si el. Mi-a raspuns ca da si ca l-a auzit toata noaptea. Am deschis usa apartamentului si am...

Mitzu, baiatul meu cu blanita si codita

Martie 2000. Luni, prima zi de concediu din acel an, a trecut si a venit marti. M-a trezit un mieunat care suna ca o rugaminte. L-am intrebat pe sotul meu daca aude si el. Mi-a raspuns ca da si ca l-a auzit toata noaptea. Am deschis usa apartamentului si am descoperit un pisoi ce a venit imediat spre mine. L-am impins usor peste prag, i-am inchis usa si m-am dus sa-i aduc ceva sa manance. A refuzat. Tot ce voia era sa intre in casa. Atunci l-am luat in brate si-am coborat cu el afara. Am urcat repede treptele inapoi, ca sa nu-i mai vad privirea rugatoare. Am mers la bucatarie, dar l-am auzit si de acolo plangand. Plangea asa de jalnic, incat mi s-a rupt sufletul si-am inceput sa plang si eu. Dupa negocieri cu sotul meu, matul a fost adus in casa. M-am uitat atent la sufletelul din bratele mele. Era negru, cu o pata alba pe botic, guler alb, ghetute albe si doi ochi verzi cum nu mai vazusem pana atunci. Era o frumusete, cu mustatile si sprancenele arse (cine stie unde traise pana atunci). Torcea si mieuna. Nu a mancat nimic, a dormit doua zile si doua nopti, infasurat intr-o haina. Nu stiam ce sa fac cu el, hotarasem sa-l tinem doar pana ce isi revine. Dar, dupa cele doua zile, a inceput sa manance, sa faca ture de la unul la altul si sa ne linga pe maini. In sufletul meu stiam ca e al meu si ca n-o sa ne mai despartim. Asa a fost. I-am spus Mitzu, iar mama - Martisor, doar il gasisem in martie. Incet-incet, a devenit membru al familiei cu drepturi depline, baiatul meu cu blanita si codita. Parca apartamentul