Dialog pe tema descentralizarii, in afara campaniei electorale Delegatia Permanenta a Partidului National Liberal s-a reunit, sambata, pentru a discuta asupra rezolutiei liberale privind regionalizarea pe criterii etnice. Conducerea organizatiei, prin presedintele Puiu Hasotti, membru al DP al PNL, a luat parte la aceste discutii. In cadrul intrunirii, membrii PNL au afirmat ca ideea regionalizarii este una agreata in Uniunea Europeana, deoarece creeaza un cadru propice punerii in practica a principiului coeziunii socio-economice, nereprezentand un atentat la caracterul unitar al statului. Insa, in proiectul de rezolutie adoptat, PNL se pronunta impotriva oricaror incercari de regionalizare a Romaniei pe criterii etnice. Totusi, liberalii nu sunt de acord cu recent lansatul proiect de autonomizare a tinutului secuiesc, apreciind ca acesta este un atentat la litera si spiritul Constitutiei. Liderul local al PNL spune ca liberalii, consecventi principiului de incurajare a tuturor formelor de descentralizare, considera ca promovarea unor idei radical autonomiste pe un fundament exclusiv etnic reprezinta un atentat la litera si la spiritul Constitutiei. "In plus, conducerea partidului crede ca dialogul pe aceasta tema este esential, dar respinge transformarea acestui subiect intr-unul electoral", a comentat deputatul liberal. In concluzie, pentru liberali, prioritar este procesul de descentralizare institutionala, economica si sociala a Romaniei. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Dialog pe tema descentralizarii, in afara campaniei electorale Delegatia Permanenta a Partidului National Liberal s-a reu