Folk-singer (nu-i placea sa i se spuna folkist) si mai tirziu artist multimedia, Mircea Florian e una dintre cele mai importante figuri ale muzicii romanesti din deceniile opt-noua, o personalitate speciala, atrasa inca de la-nceput de experiment, de avangarda si, in acelasi timp, de instrumentele traditionale si ritmurile populare autentice. La Mircea Florian trimit nume precum Ceata de dubasi, ceterasi, cobzari si alti mesteri lautari, Ceata Melopoica sau Florian din Transilvania (in acele ocazii in care cinta acompaniat de alti muzicieni), dar si Phoenix, in a caror deschidere a cintat solo in anii ’70.
Ultimul sau LP, lansat in 1986, cu putin inainte sa ramina definitiv in strainatate (fara, totusi, sa „plece“ vreodata), a fost Tainicul virtej, un album ale carui piese (printre ele, Intoarcerea in cerc, Nunta lui Harap-Alb, La cafeneaua intilnirilor) sint o incercare de muzica electronica realizata cu mijloace experimentale.
Ceea ce face acum Mircea Florian continua, de fapt, proiectele lui timpurii – o arta multimedia foarte personala, exploatind cele mai nebanuite posibilitati ale celor mai improbabil muzicale obiecte care ne-nconjoara. Pentru ca, spune el, traim intr-o lume a sunetelor – cele mai frumoase care se pot imagina.
Cu o luna in urma, ati tinut un concert, impreuna cu cei de la Phoenix si cu Dubasii din Branesti, concert care, s-a spus, voia sa reinvie atmosfera muzicala a anilor ’70. Chiar s-a intimplat asta, a reinviat acea stare de spirit?
Asta am vrut sa facem si-a iesit foarte bine. Era o vreme, intr-o cronologie pe care mi-o tin eu insumi, numita perioada alba; cintam de unul singur, nu mai era nimeni altcineva cu mine pe scena. Am facut atunci multe lucruri impreuna cu Phoenix, intr-o formula in care eu deschideam concertul si ei cintau partea a doua, cum am facut si acum, incercind sa reinviem un
