In mod curent, si nu neaparat cu intentii minimalizatoare, revista Echinox este vazuta ca o publicatie ce a reusit sa polarizeze aptitudini si sa stimuleze inzestrari de ordin precumpanitor literar. E adevarat, dar este un adevar partial. Chiar daca numarul scriitorilor ale caror inceputuri sunt legate de aceasta revista e deosebit de mare, Echinox-ul literar este doar partea cea mai vizibila a unui fenomen cu mult mai larg. Revista insasi nu a fost una pur literara, ci mai degraba una de idei si atitudini culturale. A conturat un spatiu de dezbatere deschisa si a creat un mod de comportament intelectual, fara a se infeuda unei doctrine si fara a se inchide in limitele unor identitati comunitariste, estetice, metodologice sau de alta natura. Era de altfel o publicatie trilingva, iar intre textele in romana, maghiara si germana exista o unitate de fond, nu se proceda la o simpla, birocratica juxtapunere de pagini scrise in limbi diferite.

Prin acest spatiu de formare se trecea, si s-a trecut, vreme de peste doua decenii, ca printr-o initiere si o ucenicie in lumea si rosturile culturii. Patronat cu sau fara imputerniciri administrative de cativa universitari pe-atunci tineri (Ion Pop, Marian Papahagi, Ion Vartic), unii dintre ei inca studenti la data aparitiei primului numar, dar si avandu-l ca mentor pe extraordinarul dascal care a fost Mircea Zaciu, Echinoxul a fost, probabil in primul rand, un loc privilegiat de gandire libera si de lucrare culturala temeinica. Nu o maniera de a scrie literatura s-a deprins aici, s-a deprins un stil de a fi in cultura. Multi dintre fostii "echinoxisti" au fost apoi integrati, absorbiti in institutiile culturale propriu-zise, si inainte, si dupa 1989, cu precadere in Transilvania, dar si in fostul Vechi Regat. O adunare a lor, dupa 35 de ani de la infiintarea revistei, ar capata cu siguranta caracterul unui neoficial cong