Adrian Nastase s-a spalat de coruptie intr-un ocean de vorbe. Videoconferintele cu prefectii sunt cuvantari fluviu despre starea politica a tarii si a lumii. Apare si la televizor unde are, de asemenea, ceva important de spus, un adversar de sufocat sub mareea sintactica. Are pe o hartie nu numai raspunsurile, ci si intrebarile. Un ocean de vorbe din care premierul sare din cand in cand la tarm cu morfologia in gura. Romaneasca lui din lemn de trandafir nu-i este suficienta. Nici microfoanele unidirectionale de la guvern. Cand simte nevoia sa convinga, umbla la pusculita secreta a guvernului si aranjeaza cu protocolul ambasadelor sa-i deschida usile prin Europa. Acolo, pe covorul rosu, face exercitii de respiratie democratica cu presa si diplomatii care-l intreaba verde in fata cum sta cu coruptia. Ii place sa imbrace cu o sintaxa sumara engleza lui saraca, il tenteaza si franceza careia ii da un aer usor functionaresc.

Dupa criza din timpul afacerii Armaghedon, a invatat sa se controleze. Structura si mai ales stilistica discursului sunt mult imbunatatite. Lupta impotriva coruptiei apare pe prim-plan. Evoca reforma institutiilor, eradicarea birocratiei. Daca i se cere sa fie exact in raspunsuri, incepe sa aproximeze. Spune comision (in loc de mita), concediat (in loc de suspendat din functie) si ajutoare de la guvern (in loc de deturnare de fonduri). Cand e citat, pretinde ca traducerea nu respecta spiritul limbii romane. A invatat de la Ion Iliescu sa puna defectiunile si gafele pe seama traducatorului.

E imaginea vie a omului care nu tace si face. Nu stim ce face, ca nu despre asta vorbeste. Daca ar fi sa ne luam dupa presa, e de presupus ca fac altii suficient de mult pentru el ca sa-i lase timp sa vorbeasca. Cand isi cheama adversarii sa-i numere ouale, e sigur ca nu e vorba despre cele de aur. Acestea sunt ascunse bine, sub oceanul de discursur