Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SMS

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 5 noiembrie 2003 · · · · ·

Canalul Dunare-Marea Neagra, poluat cu titei

Ieri, in cadrul comandamentului pentru siguranta transportului combustibilului prin conducte, Traian Petrescu, seful Agentiei pentru Protectia Mediului, a informat ca, de doua luni, in Canalul Dunare-Marea Neagra, in apropiere de Ovidiu, se scurge titei dintr-o conducta. Nu s-a descoperit inca sursa exacta, dar inspectorii de mediu apreciaza ca s-au pierdut deja 1.000 tone de petrol. Pe canal au fost montate baraje antipoluare, iar titeiul este adunat in recipienti si predat la rafinarii. Responsabilii Conpet, societatea din ale carei conducte se presupune ca se scurge combustibilul, vor opri pomparea saptamina viitoare, pentru a se stabili sursa exacta a poluarii. (M.P.)

Peste 300 de ceasuri rusesti, confiscate de vamesi

Recent, vamesii de la Albita au confiscat 366 de ceasuri de mina rusesti, in valoare de aproximativ 320 milioane lei. Ceasurile, marca Pobeda, Luch si Slava, au fost gasite sub rezervorul de gaz al unei masini conduse de un cetatean moldovean care incerca sa le aduca in Romania fara sa le declare. (E.L.)

Parc rezidential de doua milioane euro

Un nou parc rezidential va fi construit la Corbeanca, in urma unei investitii private israeliene in valoare de doua milioane de euro, se arata intr-un comunicat al agentiei imobiliare Rom International Service. Parcul rezidential Toscana, care beneficiaza de toate utilitatile, va cuprinde 17 vile de trei tipuri, fiecare avind pardoseli din gresie, geamuri termopan, centrala termica individuala, locuri de parcare. Terenul aferent constructiei este de 10.000 mp. Pretul de vinzare ?la cheie? este de 520 euro/mp, valoarea terenului fiind inclusa. Proiectul va fi finalizat pina in toamna anului viitor. (E.L.)

Strainii domina agricultura din vest

Peste 80% din terenurile agricole din vestul tarii au fost cumparate de firm

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tribunalul Prahova este aşteptat să se pronunţe, marţi, asupra unei cereri prin care fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, cere reducerea cu peste 150 de zile a pedepsei din dosarul Gala Bute

News.ro acum o ora
Tribunalul Prahova este aşteptat să se pronunţe, marţi, asupra unei cereri prin care fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, cere reducerea cu peste 150 de zile a pedepsei de şase ani la care a fost condamnată în dosarul Gala Bute.

Zelenski confirmă că trupele ucrainene sunt active în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut public pentru prima dată că trupele sale sunt active în regiunea rusă Belgorod, relatează BBC. „Continuăm să desfăşurăm operaţiuni active în zonele de frontieră, pe teritoriul inamic, iar acest

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Când se va încălzi vremea

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie anunță că până în prima parte a lunii mai vremea va fi schimbătoare în România. Astfel după perioada friguroasă din această săptămână, se va încălzi, iar temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele norm

Curtea Supremă îi permite lui Trump să aplice Alien Enemies Act pentru deportări rapide, deocamdată

News.ro acum 6 ore
Curtea Supremă i-a permis luni preşedintelui Donald Trump să aplice Legea privind inamicii străini deocamdată, oferind Casei Albe o victorie semnificativă care va permite oficialilor de imigrare să se bazeze pe o autoritate extinsă din timpul război

Horoscop pentru marti, 8 aprilie 2025. Pentru una dintre zodii se anunță reconfigurări parteneriale

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Te preocupa situatia in care se afla persoana iubita sau copiii. Ar fi bine sa nu te implici prea mult in treburile lor, deoarice exista riscul sa-ti fie interpretate gresit vorbele sau gesturile. Exista tensiuni si necunoscute multe in segme

Bihor - Accident pe DN1, între un autotren şi un autoturism. O persoană a fost rănită, iar din rezervorul autotrenului se scurge combustibil - FOTO

News.ro acum 2 ore
O persoană a fost rănită în urma unui accident produs marţi dimineaţă între un autotren şi un autoturism, pe DN1 Cluj-Napoca – Oradea, în apropierea localităţii Uileacu de Criş, judeţul Bihor. Din rezervorul autotrenului se scurge combustibil pe şos

Trump vrea parada militară de ziua lui. Casa Albă neagă informațiile

Mediafax acum o ora
Informațiile referitoare la organizarea unei parade militare pentru aniversarea armatei americaneau apărut inițial în publicația Washington City Paper, raportând că parada ar urma să aibă loc pe 14 iunie. Tot pe 14 iunie este și ziua de naștere a lu

Începe prohibiţia generală a pescuitului în România / Când revin pescarii în baltă

G4Media acum 2 ore
Prohibiţia generală a pescuitului în habitatele naturale din România începe miercuri, pentru protejarea resursei acvatice în perioada de reproducere, activitatea de pescuit urmând să fie reluată pe data de 8 iunie, potrivit Ordinului comun al Minist

FOTO & VIDEO! Tragedie la Botoșani. Un bărbat a decedat în urma unui incendiu

Botosani News acum 3 ore
Un bărbat, în vârstă de 88 de ani, a decedat în urma unui incendiu care i-a cuprins anexa unde locuia. Tragedia s-a întâmplat noaptea trecută, în localitatea Românești. Vecinii au observat flăcările și au sunat după ajutor. La fața locului s-au depl

Gigantul chinez al automobilelor electrice BYD vrea să cucerească Europa cu marca premium Denza

HotNews acum 2 ore
Cel mai mare constructor auto din China, BYD, și-a lansat luni marca premium Denza în Europa, în ideea de a-și susține extinderea în regiune și a concura cu producătorii germani de top precum BMW și Mercedes, transmite Reuters. Anul trecut, BYD a vâ

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-1°/6°
vin.

-1°/3°
Timisoara
acum

mar.

-2°/10°
mie.

-0°/11°
joi

2°/10°
vin.

-0°/11°