- Cultural - nr. 217 / 5 Noiembrie, 2003 Este aproape o gratuitate, un non-sens, sa mai spui ca fiecare intalnire cu poetul-academician Grigore Vieru, cel nascut pe margine de Prut, impus demult in constiinta cititorilor, printr-o scoala poetica de rang european, este un moment blagoslovit de bunul Dumnezeu, transformat neasteptat de repede intr-o aleasa sarbatoare a spiritului. Acest sentiment al fericirii rotunde - tot mai rare de la o vreme incoace printre intelectualii situati dincoace si dincolo de cele doua maluri ale Prutului! - l-am trait, in acea seara de 14 octombrie 2003, langa un pahar de vin pentru vorba lunga, intr-un loc drag lui Grigore Vieru, din inima Chisinaului. Iar ca implinirea sa fie deplina, printr-o fericita, dar si ciudata, potrivire a lucrurilor, jerbele artificiilor care luminau, la incheierea Hramului Chisinaului, cladirile Guvernului, Presedintiei si Parlamentului,dinspre care s-au indreptat, nu o data, atatea sageti impotriva "Orfeului de la Pererita", se arcuiau, ca o ironie a sortii, dinspre Piata Marii Adunari Nationale (in care, in zilele sperantei s-au regasit un milion de basarabeni), peste o intalnire a vechilor prieteni adunati la ceas de seara pentru o convorbire de suflet.Ascultandu-i vorba domoala, incarcata de sensuri si de cugetari profunde, a celui pentru care poezia, hrana vitala care are drept chei mama si limba romana, este "un lung si nesfarsit dor", aproape ca nu-ti vine sa crezi ca Grigore Vieru abia a parasit patul de spital de la Codru, pentru a ne intalni pentru cateva ore. Arata bine, chipul calm, distins, ii este luminat puternic, parca de o flacara launtrica, cea a sentimentelor nemuritoare. Nu si-a schimbat parerea, ramasa definitiva, despre Bucuresti si despre unii locuitori ai lui. Se stie, prin bunavointa unui patron craiovean, prieten dezinteresat al poeziei si al poetilor, Grigore Vieru a primit un apart