Iniţial m-am gândit că apariţia antologiei de proză scurtă Respiro, o colecţie de texte publicate pe net la revistarespiro.ro între 2000-2002, ar putea fi un bun prilej pentru a mai adăuga câteva nuanţe în discuţia literatură on-line vs. literatură pe suport tipografic. Până la urmă, antologia în sine a rămas doar un pretext, întrucât prozele tipărite acum în volum nu-şi trădează cu nimic debutul din spaţiul virtual. Literatura de pe net poate fi (şi este) o alternativă în măsura în care orice carte este o alternativă la o altă carte. Sigur, nu tot ce apare pe hârtie e neapărat şi valoros (inflaţia de titluri, majoritatea proaste, este, din păcate, reală), dar uşurinţa tehnică (un permanent argument pozitiv) cu care un text literar poate fi postat pe net are la fel de multe pierderi. Sutelor de volume de poezie proastă publicate, pe lună, în toată ţara le răspund miile de adolescenţi care-şi publică poezelele naive pe tot felul de site-uri de literatură. Contactul literaturii on-line cu cititorii este mai rapid şi nu neapărat mai restrâns, însă girul critic autentic e deocamdată precar. La fel şi şansele de afirmare. Sutele de mii de dolari încasaţi de Stephen King publicând pe net n-ar fi fost posibili fără nesfârşitele cozi de la librării. În rest, fiecare suport are avantajele şi cititorii lui şi nu văd cum s-ar produce, în acest sens, un transfer masiv, semnificant, în viitor.

Bref, o astfel de discuţie în termeni de incompatibilitate/concurenţă fatală între cele două suporturi mi se pare neavenită. O dovedeşte şi această antologie, clasică prin compoziţia ei, ale cărei referinţe imediate sunt Borges, Buzzati, Céline, Márquez ş.a şi nu cine ştie de autori trendy, cyber-punk, dar şi faptul că mai mulţi autori de aici s-au consacrat, de fapt, pe hârtie: Adrian Buz (Premiul de Debut al României literare), Florin Lăzărescu (cu o cotă critică foarte