biografie
În 1992, românii citeau unul şi acelaşi ziar, Evenimentul zilei, indiferent unde s-ar fi aflat: pe stradă, în autobuz, la frizerie, într-un restaurant sau la locul de muncă. Ziarul, proaspăt înfiinţat, se distingea grafic printr-un fel de ştampilă roşie, imprimată pe prima pagină, în stânga sus. Un străin ar fi putut crede, pe atunci, că în România se pregăteşte un complot cu o numeroasă participare şi că semnul de recunoaştere folosit de complotişti îl constituie acel blazon deocheat.
Succesul noului cotidian era imens, dovada constituind-o tirajul însuşi (aproape 700. 000 de exemplare). Poreclit de concurenţă “bulina roşie”, ziarul plăcea şi profesorului universitar, dar şi femeii de serviciu, şi românului, dar şi ungurului, şi anticomunistului, dar şi fostului activist al PCR. Multvisatul şi, în fond, nerealizabilul consens naţional se înfăptuia astfel câte cincisprezece minute pe zi (după care, bineînţeles, începea din nou discordia).
Inventatorul ziarului şi directorul lui era Ion Cristoiu, un bărbat scund, cu o faţă rotundă şi cu plete, care apărea rar în public şi atunci îmbrăcat prost. Obişnuia să respingă, ursuz, dovezile de simpatie, se exprima cu dificultate, ca şi cum i s-ar fi împiedicat limba în dinţi, dar când se angaja într-o discuţie se însufleţea şi captiva asistenţa prin inteligenţă, prin umorul de idei, prin curajul de a gândi altfel decât toţi ceilalţi.
Ion Cristoiu s-a născut la 25 noiembrie 1948 (în actul de naştere: 16 noiembrie) în comuna Găgeşti din judeţul Vrancea. A urmat şcoala primară în satul natal, liceul la Panciu şi Facultatea de Filosofie la Cluj. A debutat ca gazetar în 1968. Încă din timpul facultăţii a fost redactor şi apoi redactor-şef al subredacţiei revistei Viaţa studenţească.
După absolvire, în 1971, a rămas asistent