În anul 1994, am auzit la Universitatea "Robert Schumann" din Strasbourg, unde participam la un fel de învăţămînt politico-ideologic pe tema drepturilor omului, una dintre propoziţiile cele mai cinice de care am cunoştinţă. Vorbele acelea cinice erau parte dintr-un discurs economic inteligent şi aplicat. Atunci mi-am spus în barbă că economiştii sînt cei mai cinici inşi ce se pot închipui. Ei şi doctorii, atunci cînd vorbesc despre sănătate şi relativitatea ei. Pentru cei dintîi, nimic nu este (destul) de sănătos în economie, pentru ceilalţi, în cele ale trupului nostru. În aceste cazuri, cinismul are rigoare metodologică. Şi, cum spun, acolo mi-a fost dat să aud o frază perfect cinică din gura harnică a activistului de la catedră. Perfect cinică deoarece conţinutul ei cinic îmbrăcase o haină de asemenea cinică: vorbele parafrazau o formulare a unuia dintre evanghelişti devenită un fel de principiu axiomatic al economiei capitaliste. Vorbele sunau cam aşa: celui ce are i se va mai da, celui ce nu are încă i se va mai lua. Constatarea aceasta are în proverbele noastre un analogon în expresia ban la ban trage. Astăzi, şi în anii care vor veni, realităţile sociale şi cele economice din ţară vor ilustra tot mai vădit acest principiu. Regiunile şi oraşele României care au acum investitori, care au reuşit cît de cît să se apropie de ceea ce ar fi să fie, conform ultimului raport de ţară al UE, o economie funcţională de piaţă, vor avea mai mult încă. În capitalismul de mîine, dezvoltarea pare să se accentueze mai ales prin Bucureşti, pe Valea Prahovei, prin cîteva oraşe mari, Constanţa mai ales, şi în zona din vest pe o linie care urcă dinspre Lugoj, Timişoara, Arad şi Oradea, cel mult. Restul vor fi să fie ce au fost şi mai mult decît atît; vor zice că au; că merge bine şi tot mai bine, asta în funcţie şi de apropierea sau depărtarea de campaniile electorale. Şi ca