În anul 1989, speranţa s-a răspîndit în toate ţările din blocul comunist: eliberarea de sub jugul sovietic părea foarte apropiată şi discursul pleda pentru revenirea la pluralismul politic după jumătate de secol de regim cu partid unic şi lupte fracţioniste disimulate sub o falsă unanimitate. Din Polonia pînă în România discursul prevalent, public sau clandestin, era cel moral şi politic: libertatea cuvîntului, cea de analiză şi de interpretare, de asociere, de reuniune, de intervenţie, perspectiva alegerilor hrăneau pe unii şi pe alţii, inclusiv pe comuniştii reformişti. Desigur, ici-colo, se puteau observa disfuncţii ale sistemului de producţie sau de distribuţie, dar RDG, Ungaria, Cehoslovacia aveau un nivel de viaţă decent, ceea ce lăsa să se creadă că România şi Albania au pervertit sistemul prin practici nechibzuite. În cele mai multe discursuri publice, în pamflete, în cereri şi în multiplele ziare apărute imediat după căderea regimurilor comuniste, economia nu prea era prezentă. În aceeaşi epocă, nici presa occidentală nu făcea asemenea aluzii, se gargarisea cu vorbe mari despre libertate, fără prea mare legătură cu realităţile socio-economice ale ţărilor din Est. Economia a devenit omniprezentă în discursul jurnalistic şi politic cînd s-a ajuns la chestiunile serioase, la privatizări, la împrumuturi externe, la lichidarea unor întreprinderi, cînd s-au deschis pieţele pentru concurenţa străină, cînd au apărut criteriile de convergenţă etc... Or, din primele luni de libertate, oamenii au putut să constate un fenomen nou pentru ei, deşi previzibil: inflaţia şi scăderea inexorabilă a puterii de cumpărare. Pe străzi, prezenţa din ce în ce mai evidentă a săracilor de toate felurile. Curînd, au putut fi văzuţi chiar şi în bogata Ungarie pensionari cu profesii dintre cele mai respectabile (profesori în învăţămîntul secundar, de pildă) sau copiii muncitorilo