Vă povesteam rîndul trecut, sincer înduioşat, despre moartea discretă a şemineului. În lumea sociologilor, se vorbeşte de mult despre "viaţa socială a obiectelor", dar nimeni nu pomeneşte nimic despre moartea lor. Mă impresionase retragerea din această viaţă a obiectelor a şemineului meu de la Buşteni, redus la o piesă decorativă de către o instalaţie ultra-performantă de încălzire. Dar iată că şi viaţa obiectelor e mai complicată decît pare. Să vedeţi ce s-a întîmplat: Ne-am dus aşadar din nou la Buşteni, ca să inaugurăm de data aceasta "noua ordine socială a obiectelor", adică, mai pe româneşte, ca să ne instalăm în (oarecum) noua casă. Am intrat şi, primul lucru, am dat drumul la noua instalaţie. În mai puţin de un sfert de oră, o căldură plăcută ne învăluia de pretutindeni. Fericiţi, am început să ne aşezăm precum găina în nisip: ne-am aşezat noua veioză la capul patului astfel încît să putem citi cît mai comod; am dat drumul la vechiul televizor, de acum branşat la nu ştiu cîte zeci de canale; am pus noile fotolii în faţa televizorului; ne-am luat ceva de băut şi am aşezat, la îndemînă, lîngă fotolii; am pregătit baia pentru un duş fierbinte. Cînd toate aceste pregătiri au fost gata, iar noi eram pregătiţi să ne bucurăm de toate acestea, s-a luat
curentul. În tot oraşul, ca pe vremuri! Adio televizor, adio duş fierbinte, adio citit comod în pat şi, ceea ce s-a dovedit în curînd cel mai grav, adio căldură. După primul moment de derută, am început să rîdem copios de această răsturnare totală de situaţie. Apoi am început să căutăm prin toata casa, la lumina unei brichete, vreun rest de lumînare păstrat, pe vremuri, exact pentru acest gen de întîmplări. Din fericire, am mai găsit în garaj o lumînare veche şi contorsionată, care nu apucase încă să fie aruncată împreună cu celelalte vechituri. Ne-am întors cu ea în dormitor şi am început să aşteptăm reven