În Marea Britanie au loc schimbări la vîrful Partidului Conservator, deocamdată în opoziţie. Fostul lider şi-a dat demisia, iar dintre candidaţi cel mai bine plasat este Michael Howard, fost ministru în guvernul Major. Evident, presa britanică întoarce lucrurile pe toate feţele, punînd accentul pe şansele conservatorilor de a răsturna (electoral) regimul New Labour al lui Tony Blair. Se fac prognoze despre orientările care ar putea fi impuse de noul lider în materie de relaţii internaţionale (UE sau SUA? - britanicii au aceeaşi dilemă ca noi, le poate explica dl Geoană), de limitare a şomajului şi expansiune economică sau, ştiu eu, de limitare a imigraţiei. Chestiuni importante căci, odată ajuns în fruntea partidului Tory, Howard devine liderul opoziţiei, care la Londra se numeşte, atenţie, Her Majesty's opposition! Adică şi guvernul şi opoziţia sînt ale Majestăţii sale, regina Elisabeta a II-a, nu doar regimul de la putere! Se pare că acolo partidele guvernante, cu toate lipsurile lor, nu au nevoie ca şeful statului să le gireze stîngăciile, să-i laude pe coţcari sau să întoarcă capul cînd vede demnitarii cu mîna pîn-la cot. Michael Howard este evreu. Tatăl său era mic negustor în România, în 1939 (la 23 de ani) a emigrat şi s-a căsătorit în Ţara Galilor. Doi ani mai tîrziu s-a născut viitorul ministru. Sau prim-ministru, dacă laburiştii vor pierde alegerile. Căci, atenţie, în perfidul Albion, premierul este, întotdeauna, şeful partidului cîştigător în alegeri. Pentru britanici, cu excepţia marginalilor naţionalişti din British National Party, ascendenţa premierului este periferică, de la Disraeli încoace chestiunea şi-a pierdut relevanţa. Pentru români, însă, lucrurile stau niţel altfel. Originea etnică treacă-meargă (deşi îmi pun gîtul că Howard nu îşi va flutura la televiziune certificatul de botez), importantă este originea geografică. Drept care am şi vă