După o dificilă campanie electorală, Luis Ignacio da Silva, zis şi Lula, de profesie muncitor metalurgist, activist sindical, plasat mult la stînga centrului a devenit preşedintele Braziliei, în urmă cu un an, în plină criză economică şi politică. Împletind iscusit pragmatismul cu populismul, Lula se bucură încă de sprijinul tuturor: al preşedintelui Bush şi al lui Fidel Castro, al preşedinţilor de sindicat şi al marilor oameni de afaceri, al Fondului Monetar Internaţional şi al creditorilor. Idila este tulburată doar de acţiunile sărăcimii pe care s-a sprijinit Lula cînd a venit la putere. Ei sînt tot săraci. Ziarul Le Monde (24 septembrie 2003) relatează cifre semnificative: capitala economică a Braziliei, oraşul Sao Paolo, are 10 milioane de locuitori şi 420.327 locuinţe goale (18,2% din parcul imobiliar municipal) în timp ce aproximativ 380.000 de familii trăiesc în bidonville, cortiços (imobile insalubre, denumite şi favelas verticale). Marta Suplicy, figură marcantă din Partidul Muncitorilor (PT), primar al oraşului din 1 ianuarie, nu are fondurile necesare pentru îmbunătăţirea acestei realităţi, aşa că nu a reparat decît trei imobile vetuste din centru, cedînd 305 apartamente familiilor cu venituri mici. Pe 13 august a anunţat că va aloca un milion de euro pentru exproprierea imobilului Sao Vito, unul dintre cortiços -urile cele mai celebre din Sao Paolo: 27 de etaje, ascensoarele nu mai funcţionează din timpuri imemoriale şi unde trăiesc înghesuite 3084 de persoane în 624 de apartamente. Ministerul de resort

nu a oferit deocamdată nici un fel de ajutor. În schimb, de pe terenul de 114 hectare de la Sao Bernardo do Campo, aparţinînd filialei Volkswagen, au fost expulzate 1.500 de familii. În această suburbie industrială şi-a început cariera politică muncitorul metalurgist, devenit preşedintele ţării. Acum politica de cartier e făcută de Camila Alv