Richard Proctor. - profesor la Facultatea de Litere din Cluj -. "Sunt aici din 99 si nu am de gand sa mai plec vreodata". Zi de zi, pe ploaie, frig sau vant, un englez get-beget isi "parcheaza" bicicleta, cu care a strabatut 15 kilometri, in curtea plina de brazi a Facultatii de Litere din Cluj. Inal...
Richard Proctor
- profesor la Facultatea de Litere din Cluj -
"Sunt aici din 99 si nu am de gand sa mai plec vreodata"
Zi de zi, pe ploaie, frig sau vant, un englez get-beget isi "parcheaza" bicicleta, cu care a strabatut 15 kilometri, in curtea plina de brazi a Facultatii de Litere din Cluj. Inalt, cu parul lung prins in coada, poarta un cercel cu simbolurile yin si yang in ureche si, chiar daca evita publicitatea, se comporta cu politete ireprosabila si cu un umor pur britanic. La 37 de ani, dupa ce a colindat toata Europa, schimband meserie dupa meserie, de la bucatar sef la jongler in slujba copiilor cu probleme, Richard Proctor s-a stabilit in Romania si este profesor de limba si literatura engleza la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj, un profesor foarte apreciat de studentii sai. In plus, dupa trei ani in care a locuit in oras, el a ales viata la tara, cumparandu-si intr-un sat din apropiere, Padureni, o casa cu gradina si fantana. "Ani de zile am fost un voiajor prin atatea tari. Acum am gasit ce cautam si sunt hotarat sa raman aici."
"Imaginea pe care si-o fac strainii despre romani
este falsa si pervertita"
- In vreme ce multi, poate prea multi romani isi doresc cu ardoare sa plece in Occident, dvs. sunteti unul dintre strainii care a ales Romania. Care este povestea dvs., de unde ati pornit pe drumul acesta intortocheat?
- Dintr-o zona numita York, asemanatoare cu cea a Clujului, cu paduri si cu "gentle hills" - dealuri domoale - de pana in 250 de metri. Beverly-ul meu natal e u