Un miracol adevarat: Rugaciunea. Marturisire. Am avut marea fericire, impreuna cu fratele meu, sa crestem invaluiti de iubirea si veghea nemarginita a parintilor nostri. Oameni minunati, ne-au crescut in spiritul iubirii valorilor inalte ale onestitatii, al respectului de oameni, de bine, de frumos...
Un miracol adevarat: Rugaciunea
Marturisire
Am avut marea fericire, impreuna cu fratele meu, sa crestem invaluiti de iubirea si veghea nemarginita a parintilor nostri. Oameni minunati, ne-au crescut in spiritul iubirii valorilor inalte ale onestitatii, al respectului de oameni, de bine, de frumos si de adevar, in spiritul muncii si-al datoriei, dar, mai ales, in spiritul credintei in Dumnezeu. Cu toate ca viata n-a fost miloasa cu ei si mai tarziu nici cu mine, increderea in puterea divina ne-a ajutat sa invingem necazul si suferinta, sa ramanem in legea morala si in iubirea care nu s-a indepartat niciodata de noi. Am trait intens clipe de deznadejde si lacrimi, de suferinta consumata pe paturi reci de spital, dar rugaciunea nu m-a parasit niciodata; rastignita pe rugul ei, am fost intotdeauna ascultata si ajutata de Dumnezeu.
...Aveam 18 ani si mari dureri de cap. Atat de mari, incat nu-mi puteam desprinde crestetul de pe perna. Eram in preajma bacalaureatului, o eleva buna si silitoare, printre premiantele scolii. Nu ma mai puteam concentra, ceea ce imi adancea suferinta. Le-am spus parintilor ca n-am sa ma pot prezenta la sesiunea pentru bacalaureat. Au ramas interzisi, erau ingrijorati si intristati. La fel si profesorii, care m-au sfatuit sa ma prezint oricum la examen. Starea mea era insa cu mult mai grava decat isi inchipuiau. Incepusem sa am niste imagini bizare, haotice, care ma bantuiau cand incercam sa adorm: pasari ciudate, animale, chipuri umane deformate, figuri geometrice trunchiate etc., care veneau intr-o succesiu
