Daca am vazut cindva Coloana Infinitului pe cutii de chibrituri, iar de la o vreme ca sigla a imposibilului post de televiziune Etno, trebuia sa simtim iminenta aparitiei in 2003 a Mesei tacerii pe afisul si in spotul publicitar al Galei Filmului Romanesc. Pe ecran, Masa brancusiana fotografiata din afis se metamorfozeaza intr-o rola de film. Data fiind tema de fond care leaga Coloana Infinitului de Masa tacerii, filiatia evidenta a afisului si a spotului este ideologia „epopeii cinematografice nationale“, care, daca nu se mai practica pe platouri, era timpul sa fie razbunata cumva. Ideologia se cam clatina totusi pe afisul de pe ziduri: din masa rotunda cu 12 scaune vedem atirnind o pelicula care in unduirea ei deseneaza, ca o sopirla dizidenta, un semn de intrebare.

Cu libertatile artefactului, poate si spotul publicitar de pe ecran ar fi capatat un astfel de schepsis incifrat, daca in finalul metamorfozei rola de film redevenea Masa tacerii, ca sa exprime nu reculegerea in amintirea eroilor, ci stupefactia in fata ororilor Galei. In acest scop, titlul de pe afis trebuia schimbat: in loc de Gala Filmului… – Scala Degradarii Filmului Romanesc 2003. In fine, kitsch-ul ar fi fost desavirsit daca „Scala Degradarii“ ar fi fost organizata chiar la Cinema Scala. N-a fost sa fie! Deficitul de imaginatie si surplusul de grandomanie ale orchestratorului din culise al Galei, performerul „epopeii cinematografice“, Sergiu Nicolaescu, au impus drept sediu al „Scalei“ solemnitatea cinematografului Patria. In maniera afisului si a spotului, aici au putut rasuna amplificat revendicarile apologetei consacrate a defunctei „epopei“, Manuela Cernat, jubilind in fiece seara ca poate pre-linge spre lojile in arc tremolo-ul „Domnule ministru, Excelente!“, intrecindu-si protocronismele si depasind Cintarea Romaniei din anii ’70-’80, cu „pasaportul pentru eternitate“, basca „s