- Editorial - nr. 221 / 11 Noiembrie, 2003 Din pacate, disputele in jurul Raportului de tara, declansate de ambiguitatea, de traducerea cu sau "fara suflet" a unor sintagme, nici de data aceasta nu sunt ocolite de subiectivismul si de "culoarea" de partid. Situatie in care, ca de atatea ori, rotirea in jurul cozii devine contraproductiva. Mai ales cand unii dintre critici nu s-au obosit sa-si insuseasca macar proprietatea termenilor si nu iau textul ca punct de pornire in astfel de dispute, ci se lasa dusi de metoda "pe langa gard, pe langa drum". As dori ca, inca de la bun inceput, sa fac o precizare, dictata de o necesara privire si abordare obiectiva: nu sunt avocatul nimanui! Tot ceea ce urmeaza, in legatura cu aceasta tema, fiind doar o opinie proprie, o interpretare nepartizana a acelor parti ale Raportului de tara aflate in disputa. In primul rand, cred ca e bine sa stam stramb, sa judecam drept, sa dam Cezarului ce este al Cezarului si sa recunoastem deschis, daca suntem cetateni corecti si de buna-credinta ai acestei Romanii, ca pentru prima oara, fata de guvernele anterioare, Victor Ciorbea si Radu Vasile, care au dat tara inapoi cu 10 ani, acest raport este un pas inainte. Da, e adevarat, si in acest punct opiniile noastre se intalnesc cu ale altora si trebuie sa recunoastem deschis gestul generos si bunavointa domnului Romano Prodi, presedintele Comisiei Europene, care, simpatizandu-ne, a mai pus ceva in talerul balantei noastre. Multumiri, signor Prodi! Corect este sa recunoastem si lobby-ul insistent, precum si contextul in care a avut loc Raportul de tara pentru 2003, fata de celelalte, in cadrul unei cotituri politice favorabile, conferita de accederea Romaniei in NATO, de pozitia entuziasta fata de criza din Kosovo si razboaiele din Iugoslavia si Irak. Concluzia care se retine este aceea ca Romania poate fi considerata o economie de piata function