Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DILEU VECHI - UN SAT TOT MAI IZOLAT DE LUME

Publicat in Cuvantul Liber, marți 11 noiembrie 2003 ·

- Diverse - nr. 221 / 11 Noiembrie, 2003 De ani in sir, satenilor din Dileu Vechi, comuna Ogra, li se tot promite construirea unui pod peste Mures, care i-ar scuti de un ocol de peste 20 de kilometri, atunci cand, din cauza vremii nefavorabile, nici macar cu bacul nu mai pot traversa raul. Din acest motiv, satul este aproape izolat de lume, iar locuitorii lui se simt tot mai neglijati de cei care ii reprezinta. Cu toate acestea, in ultimul timp, se manifesta o tendinta tot mai evidenta a ,,fiilor satului" de a se reintoarce la vatra, pana acum facand acest pas peste douazeci de familii. Pentru a afla cam ce gandesc oamenii din Dileu Vechi despre viata lor, i-am vizitat la ei acasa, intr-o zi obisnuita din aceasta toamna. Monumentul Eroilor, abandonat in uitare Cele cateva su te de metri, de la iesirea din comuna Ogra pana la raul Mures, le-am parcurs cu masina pe un drum plin de hartoape si de balti, insa cand ajungem la bac, avem noroc si suntem imediat trecuti pe celalalt mal, iar administratorul ne pasuieste cu plata pana la intoarcere. Inca de la intrarea in Dileu Vechi, oamenii ies pe la porti, bucurosi ca au cui sa isi mai spuna pasurile. Primele ,,obiective" care ne sunt prezentate sunt ruinele fostei CAP. Imediat dupa Revolutie, mai multi membri cooperatori s-au constituit intr-o asociatie agricola, care a functionat pana in 1995, apoi a fost lichidata ,,cu cantec", dupa cum spun oamenii. De fapt, toate activele fostei CAP au fost vandute, fara sa se incaseze pretul, apoi noul proprietar a demolat tot si de-abia dupa un proces care a durat peste cinci ani, Tristetea eroilor uitati respectiv pana in 2001, i-a despagubit pe fostii membri, cu sume cuprinse intre 50.000 si cateva sute de mii de lei. In imediata apropiere, se afla Monumentul Eroilor, adica o troita si cateva cruci din lemn, varuite, imprejmuite cu un gard din sarma, pe alocuri spart sau c

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 6 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 11 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 10 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 12 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 8 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 11 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

8°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°