Să te pomeneşti nitam-nisam cu un individ leit semănându-ţi şi care, adresându-ţi cuvântul, dă sunet aceloraşi întorsături de frază ce esenţial te diferenţiază de ceilalţi muritori, poate fi o încercare dintre cele mai stresante ale unei vieţi – şi poate chiar momentul când aceasta ia brusc sfârşit – ca o ofrandă adusă prea neaşteptatei împrejurări.

În literatură, Dostoievski s-a ocupat de asemenea cazuri, iar la distanţă de oceane, Edgar Allan Poe, urmaţi de cohorte de prozatori vâslind în reci sudori către golfurile postmodernismului. Spaima unei asemenea întâlniri, mai nedorită decât vizita fiscului sau denunţul celui care ştia sursa norocului de pe urma căruia te-ai făcut cu un automobil de opt sute de milioane de lei, garajul şi vila aferentă, este fără de seamăn, lasă urme fie şi celui mai placid dintre semeni.

Mai convenabil este să accepţi că fiecare producător de umbră de pe curba suprafaţă a albastrei noastre planete posedă un alt personaj corespunzându-i, cu identice trăsături – grupă de sânge, greutate, înălţime, mustaţă – dar viind la acel pol opus al pământului unde lucrurile se văd pe dos. De acolo, de nespus de departe, nici un risc de a te ciocni cu dublul tău când îţi e lumea mai dragă, tuşindu-ţi în ureche, în troliebuz, spre a-ţi transmite gripa lui exotică. Eu unul am avut în familie o mătuşă, de o extraordinară sensibilitate şi nu prea fericită în viaţă şi care, păşind în salonul cu grele draperii de catifea s-a văzut pe sine, în picioare, drept, zicându-şi: „Ce e cu tine, sărmană Paula?”

Cu asemenea zestre în familie, eram încredinţat că, încrucişându-mă cu dublul meu, la loc deschis, nici n-aş clipi. Cel mult, m-aş uita să văd dacă are şi umbră, ca nu cumva, sub înfăţişarea dublului meu să se prezinte cineva cu care nu este recomandabil să porţi discuţii, necum profitabil să închei contracte – pe te