- Editorial - nr. 222 / 12 Noiembrie, 2003 Batalia pentru mileniul trei, minutios si sustinut elaborata de catre marile state candidate la... suprematie, in deceniile premergatoare schimbarii dublului "prefix", a demarat in forta in teritoriile de "influenta", avand efecte "cu bataie lunga" ce inca nu pot fi contabilizate. Victoria coalitiei americano-europene in recent (aparent) incheiatul razboi in Irak se transforma, pe zi ce trece, intr-un lant de dezastre umane, fortele rezistentei teroriste revansarde dand "simultane", mai mult sau mai putin sinucigase, in mai toate colturile lumii civilizate, asupra locuitorilor planetei planand asteptarea atacului sub orice forma si in orice clipa, a distrugerii si chiar a mortii venite... "de niciunde". Cu o incrancenare teribila au debutat noul secol si noul mileniu, dominate de razboinicul Ares. Unde si, mai ales, cand se va opri avalansa insangerata, monstrul creat de "somnul ratiunii", de incapacitatea de comunicare umana - iata intrebarile pe care si le pun locuitorii planetei care n-au murit, inca ... de foame. Selectand, ca de obicei, stirile de ultima ora furnizate de Rompres, si punandu-le intr-o anumita ordine, aflam ca, ieri dimineata, cel putin trei civili irakieni au fost ucisi si alti trei au fost raniti in explozia unui microbuz la Basra, determinata de o bomba instalata pe sosea. Politia locala a precizat ca, in momentul exploziei, trupele britanice insarcinate cu securitatea localitatii nu se aflau la fata locului. • Luni, regele Fahd al Arabiei Saudite a promis o "riposta ferma" contra teroristilor, dupa atentatul sinucigas din noaptea de sambata spre duminica, intr-o suburbie a Riadului, soldat cu 17 morti, si atribuit retelei Al-Qaida. • Unul dintre conducatorii grupului islamist Abu Sayyaf, implicat in actiuni teroriste de rapire a turistilor europeni, a fost ucis, luni, pe insula Jolo, din sudul Fili