Umilirea domnului Traian Băsescu s-a petrecut la „Realitatea Tv”, în cadrul emisiunii „100%”, realizată de Robert Turcescu, unde, râsul său vânjos-marinăresc se transformase într-o bolboroseală uman-simpatică învârstată cu nuanţe vodevilo-dramatice.
În context, legendar-ameninţătorul obiect damoclesian sabie Ninja să fi fost, Primarul general al Capitalei harakiri şi-ar fi făcut. Un gest care ar fi îndoliat conştiinţa moderatorului cu regretul că îl pusese în situaţie penibilă pe un preşedinte de partid, co-preşedinte de alianţă, Primar general, fost ministru, fost parlamentar etc., întrbându-l ghilotinat:
– Ştiţi cumva cine a scris Imnul naţional?
– Anton Pann, a răspuns invitatul relaxat şi încă vesel.
Astfel stând lucrurile, prin deducţie logică, rezultă că muzica Imnului a fost compusă de Andrei Mureşanu? Rezultă. Însă, marţialitatea lui R.T. nu s-a oprit aici... Trecându-se la proba următoare: recitarea textului (de cântat nici vorbă!), domnul Traian Băsescu a fost cu mult mai sigur pe sine bălmăjind două versuri fără cine ştie ce legătură cu textul încriminat, dar care au dovedit, încă o dată, că românul nu uită să fie poet chiar şi în cele mai grele momente.
Prim-plan: dl invitat la emisiune privea la moderator de parcă, ieşind din Primărie, s-ar fi lovit bot în proră cu vasul „Transilvania” pe post de, coşbucian vorbind, Ex ossibus ultor, reprezentând flota României pe ucigătoarea Mare a Sargaselor, via Triunghiul Bermudelor...
...Cu senatorul George Pruteanu, unul din cei mai avizaţi degustători de partide politice contemporane, lucrurile au stat un pic altfel, moderatorul R.T. scăpând cu viaţă numai datorită obârşiei moldoveneşti a invitatului său, care inoculase acestuia o anumită doză de sentimentalism. Că, era vorba despre un ardeleano-bistriţean pur sânge, după ce