Intre timp, Corneliu a ajuns, paradoxal, cel mai zgomotos reprezentant al opozitiei. Uneori conduce jocul politic pe poteci nebatute. E cultivat de presa pentru pitoresc si pentru ca reprezinta un sfert din semenii nostri. Studii recente arata ca romanii au un oarece potential de ura de rasa si de clasa. Daca trebuie sa aiba si un sef de cuib, de ce sa inventam unul? Corneliu e la indemana, gata oricand de sacrificii. De altfel, acesta si-a smuls perfuziile de la maini si se invarte prin multime chemand ploaia de pucioasa. Se imbraca in haine albe de felcer si-si mascheaza ochii cu ochelari heliotropi bombati.
Desi a publicat atatea, Vadim Tudor are si opera de sertar. Sub haina poetului se ascunde un prozator de categorie grea si urat mirositoare. Intr-o vreme, paginile revistei Romania Mare erau mai pline de dosare de securitate decit rafturile CNSAS-ului. Aici s-au publicat declaratii, angajamente, dosare informative, uneori cu antet, stampila si semnatura. Erau dosare despre adversari, dar si despre prieteni. Adversarii erau mucul si sfarcul Securitatii, primii la turnatorii si filaje, prietenii - victime inocente ale razboiului dintre politiile secrete. Revista lui a fost principala vidanja cu care Corneliu aspira mizeriile din porii adversarilor politici. Deveneau, dupa placul sau poetic, fosti informatori, agenti ai Mossad-ului, tortionari la Pitesti. Adeseori dosarele s-au dovedit (daca mai poate fi dovedit ceva in Romania mereu surprinzatoare) contrafacute, pline de elucubratii si fictiuni. Multi s-au intrebat daca nu sunt scrise cu mana sa chiar de tribun si stampilate apoi de subordonatii din partid care, in decembrie 1989, au parasit sediul Securitatii cu ceva stampile. Altii, negoniti din structuri, ramasi in SRI, par sa fi cotizat la partid cu fel de fel de resturi. Tribunul le-a mestecat si le-a lipit de pagina. Indiferent de autor, dosarel
