Prin "plangere" vreau sa spun insa oratie funebra, nicidecum sa sugerez in vreun fel ca Portretul lui M, carte extraordinara ivita dintr-o tragedie, ar avea ceva in comun cu literatura lacrimogena, indiferent daca autobiografica sau de fictiune. E de altfel, aceasta a treia scriere literara in proza a lui Matei Calinescu, dupa Viata si opiniile lui Zacharias Lichter si dupa Amintiri in dialog (scrisa cu Ion Vianu), cartea unuia dintre cei mai mari scriitori romani de astazi. Imprejurarea ca Matei Calinescu, om cu o biografie rasucita de catastrofica istorie a secolului XX, exilat din 1973 in Statele Unite, este in chip esential un carturar "umanist", in viata de toate zilele universitar si autor al unor importante lucrari de comparatism si teorie literara, mai degraba intareste decat oculteaza aceasta necesara recunoastere. Cu atat mai necesara cu cat epoca este, pentru Romania inclusiv, a unei gigantice revarsari de "barbarie a vulgaritatii", in termenii lui George Steiner, dupa care "noul fascism" este cel al "vulgaritatii si banului".

Carti-limita, carti de frontiera, avandu-si toate sursa, punctul de pornire in experiente traite, cunoasterea unui om neobisnuit intr-un caz, anii petrecuti in regimul comunist in celalalt, moartea la 25 de ani a fiului autist si epileptic in cea de acum, aceste scrieri transgreseaza fapticul si domeniul realului pentru a le situa intr-o zare a intelesurilor deopotriva misterioase si profunde. O tainica aura invaluie de aceea Portretul lui M, carte initiatica sub aparenta de autenticitate si document, unde adevarul brut al tragicei experiente evocate se deschide spre Adevarul inalt si nepatruns al existentei omenesti si e scaldat in lumina lui nepamanteasca. M vine de la Matthew, forma englezeasca pentru Matei, fiul a avut acelasi nume ca si tatal lui, dar si in carte, nu doar in titlu, el nu este numit decat prin aceasta