Un nou volum de convorbiri – realizate în fapt în anii ’80 şi reluate, în anumite cazuri, după 20 de ani – a apărut de curînd, sub semnătura lui Zoltán Rostás, la Editura Paideia. Sociolog pasionat de istoria orală, şef al Catedrei de Antropologie Culturală de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti, Rostás continuă cu această Sală luminoasă un proiect început cu ceva timp în urmă prin volumul de dialoguri H.H. Stahl (Monografia ca utopie, 2000) – şi anume o istorie informală, după 50 de ani, a legendarei Şcoli de sociologie de la Bucureşti, întemeiată de Dimitrie Gusti (iar numele cărţii trimite la locul în care, seara, elevii lui Gusti se strîngeau la şedinţa de bilanţ al zilei).

Ambiţioasă propunere reformatoare, de inginerie socială aproape, combinată cu un plan de anchetă sociologică exhaustivă, Şcoala lui Gusti (cu pandantul instituţional înfiinţat în 1921 şi numit Institutul Social Român) a căpătat în timp o aură mitologică, cu atît mai mult cu cît niciodată după aceea nu s-au mai organizat în România campanii sociologice de o asemenea amploare (iar mai tîrziu, în Epoca de aur, anchetele de teren s-au transformat într-o activitate la limita clandestinităţii). Cei mai mulţi monografişti – nume generic dat participanţilor la campaniile gustiene, al căror scop era realizarea de monografii ale satelor vizitate – nu au lăsat urme scrise ale experienţei lor. Era o experienţă tinerească ce a atras pe mulţi dintre studenţii de la Litere şi Filozofie (la Drăguş au participat în jur de 90): sociologia era materie obligatorie pentru aceştia, aşa că la un moment dat fiecare făcea cunoştinţă cu profesorul Gusti.

Centrul de interes al discuţiilor purtate de Zoltán Rostás cu Ernest Bernea (oarecum boicotat şi pentru desprinderea de Gusti şi fondarea revistei Rînduiala, şi pentru aplecarea sa către legio