- Social - nr. 222 / 12 Noiembrie, 2003 Nu trebuie sa explic cat de greu i-a fost minunatului nostru boxer Leonard Doroftei sa treaca peste povara de a fi, asa cum ii cer tot mai multi romani, un vesnic invingator, in ciuda faptului ca, iata, s-a intamplat sa fie si el o zi un om "normal" si sa cedeze din varii motive. Cam asa se petrec lucrurile si in plan politic unde, pe mioriticile noastre plaiuri, PSD se considera condamnat la victorie. Chiar daca alegerile locale, dupa propunerile domniilor lor, se vor desfasura, probabil, in vara anului viitor, iar cele pentru Parlament si presedintie in decembrie, ofensiva impotriva rivalilor a inceput de mai multa vreme. Cum altfel poate fi socotita campania de denigrare a actualei opozitii, mai bine zis a unor reprezentanti ai acesteia, respectiv a liderilor care "indraznesc" sa creada ca au si ei o sansa in fata electoratului. Theodor Stolojan si Traian Basescu, liderii "ADA" (Alianta "Adevar si Dreptate") sunt tratati asemeni celor de pe maidan, adevarat fiind si faptul ca limbajul "marinarului" nu este unul prea ortodox. Dar, vorba ceea, scopul scuza mijloacele, de condamnat fiind doar iesirile dincolo de orice bun-simt si care frizeaza ridicolul. Romanii, insa, asteapta cu totul altceva de la liderii partidelor politice, si nu vorbe gaunoase, pe usa din dos, asemeni tatelor in pragul caselor. Sau, mai stii cumva ca aceasta "politica" nu are alt scop decat acela de a deturna omul de rand de la povara vietii de fiecare zi?! Ma indoiesc de faptul ca "razboiul" mediatic poate da vreun castigator, atata vreme cat iarna care-i aici ii gaseste, pentru a 14-a oara, pe multi romani, gata sa inghete in propriile case, din simplul motiv ca sunt prea saraci sa mai poata plati consumurile la bloc, ca imbatatul cu apa rece al guvernantilor cu privire la "incurajatorul" Raport de tara, care, mai pe romaneste, ne-o zice de la obra