Dupa ce, in urma cu aproximativ patru luni, respectiv in primavara acestui an, componenta Consiliului Local Municipal Constanta a fost schimbata prin inlocuirea lui Gheorghe Dontu, acum viceprimar al municipiului Constanta, cu un alt consilier al partidului de guvernamant, Cornel Cristescu, in sedinta lunii noiembrie consilierii locali vor valida mandatul unui alt coleg de-al lor. Nicolae Bodeanu a avut o activitate laborioasa in cadrul Consiliului Local Municipal, contribuind cu numeroase initiative la programele de modernizare, amenajare si infrumusetare a municipiului Constanta. Aportul sau a fost deosebit la ceea ce inseamna modernizarea iluminatului stradal, asfaltarea arterelor de circulatie in oras si in statiunea Mamaia. Intrucat, la sfarsitul saptamanii trecute, fostul consilier local municipal si membru al organizatiei judetene de partid, Nicolae Bodeanu, a decedat, acum locul acestuia in CLM Constanta va fi luat de urmatorul ce figura pe lista de la alegerile din anul 2000 pentru un loc in Consiliul Local Municipal, Radu Ciama. Acesta este inspector in cadrul Inspectoratului Teritorial de Stat in Constructii si membru al organizatiei judetene de partid din anul 2000. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Dupa ce, in urma cu aproximativ patru luni, respectiv in primavara acestui an, componenta Consiliului Local Municipal Constanta a fost schimbata prin inlocuirea lui Gheorghe Dontu, acum viceprimar al municipiului Constanta, cu un alt consilier al partidului de guvernamant, Cornel Cristescu, in sedinta lunii noiembrie consilierii locali vor valida mandatul unui alt coleg de-al lor. Nicolae Bodeanu a