„Acest rau imens... de unde vine? Cum s-a infiltrat in lumea noastra? Din ce saminta s-a nascut? Cine ne ucide?“ (The Thin Red Line, Terrence Malick)
Dupa ce anul trecut Festivalul Filmului Britanic ne-a facut sa descoperim Dog Soldiers, un simpatic horror facut cu foarte putini bani, dar cu multa energie, marea surpriza a editiei 2003 a fost un alt film low budget, Deathwatch (regia si scenariul: Michael J. Bassett), meditatie asupra raului in lume, deghizata (tot) in horror de serie B (in egala masura cerebral si visceral).
Momentul temporal – Primul Razboi Mondial, marele razboi, pe nedrept mult prea putin mediatizat in comparatie cu faimosul WW2. Fara bomba atomica, fara lagarele mortii, fara orase in ruine, fara bravi piloti americani/englezi etc., chiar si fara spectaculoase scene de lupta, Bassett alege sa-si „concentreze“ personajele in spatiul labirintic al unei transee. Prin ceata si prin sirma ghimpata, cei zece supravietuitori ai companiei Y a armatei britanice ajung in siguranta aparenta a unei transee inamice, unde vor infrunta ceva mult mai puternic si mai infricosator. Cu exceptia primei secvente – un atac de noapte in urma caruia ajung in locul care ii va retine pe tot parcursul povestii –, razboiul nu mai e decit o prezenta amenintatoare, fundal si, intr-o anumita masura, cauza a ceea ce urmeaza sa se intimple.
Tema centrala, raul (aparitia, manifestarile si existenta acestuia), apropie filmul lui Bassett de The Thin Red Line. Fara a se scufunda (precum filmul lui Malick) in meditatii sau in poezie, Deathwatch este totusi foarte departe de marile filme de razboi din ultimii ani (Saving Private Ryan, Enemy at the Gates), ale caror vedete incontestabile erau, pe linga superstarurile hollywood-iene, gloantele, exploziile si scenele de lupta panoramice.
Aici nu sint vedete – poate cu exceptia lui Jamie Bell
