Unii dintre noi or fi vazut de curind la telejurnal imaginile acelea cu directoarea de liceu petrecareata care dansa la serbare cu elevii... Cine a ratat inceputul relatarii a putut crede ca e vorba de o petrecere privata ceva mai deocheata. Era chiar genul acela de inregistrare home video care te duce reflex cu gindul la incalcarea intimitatii. Ei si, ce daca il dezbraca pe acel tinar de camasa? Ce daca il mingiie lasciv pe pieptul gol? Se vede ca si el ii impartaseste placerea... Recuperind pe parcurs sensul stirii, afli ca totul se petrecea la o „altfel de“ petrecere... mai bine zis o petrecanie. Hai sa-i facem de petrecanie liceului, s-au gindit laolalta elevi si profesori, satui de formalismul serbarilor scolare, cu discursuri sforaitoare si coronite desuete. Hai sa facem o anti-serbare, in care sa-i premiem pe chiulangii, pe aia cu notele cele mai mici, mai ales la purtare, sa-i incoronam pe elevii-model, sa-i laudam pe corigenti, pe repetenti, pe incompetenti, pe cei indeobste criticati. Atunci apare neta nu doar actiunea de corupere intreprinsa de doamna profesoara asupra presupusului minor. Se vadeste o ditai expresia emblematica a crizei invatamintului...
Scoala romaneasca e secatuita. De bani, de credibilitate, de creativitate. Cite energii o fi declansat, din partea liceenilor si a profesorilor mai liberali, mai „tineri la suflet“, organizarea serbarii „pe dos“ de la buclucasul liceu – cit sa compromita o directoare si sa declanseze un scandal mediatic – ne comunica de fapt cita frustrare s-a acumulat in sistem.
Conform studiilor sociologice, scoala nu mai trece drept o garantie a reusitei in viata, ca altadata. Dimpotriva... Celor mai vorbareti din Top 300 le place sa se laude cu meritele personale si sa bagatelizeze rolul scolii in povestea lor de succes: nu doar ca nu i-a invatat nimic, dar i-a si incurcat pe alocuri. (E adevarat, t
