- Social - nr. 226 / 18 Noiembrie, 2003 Oare pentru ce si pentru cine mor tinerii Romaniei pe inde partate pamanturi? Pe cine si de ce apara acesti frumosi flacai in Afganistanul fundului de lume? In numele cui au strabatut departarile, lasand acasa sotii, copii, parinti, frati si surori? De cand si-a tradat acest popor vocatia pacifista cu care ne mandrim atata? Inteleg sau vor intelege vreodata micutii orfani pentru ce si de ce a murit taticutul lor tocmai la "capatul lumii"? Framantul acestor intrebari imi tulbura zilele si noptile. Am invatat la scoala si, la randul meu, le spun invataceilor ca soldatul roman a luptat doar atunci cand si-a aparat glia, si a facut-o cu un sfant eroism. Acolo, in Afganistan, in Irak sau Kosovo, pamantul cui il apara? Si _ iarasi in numele carei idei? Ne-au cerut afganii, irakienii sau kosovonii sa-i "pacificam" noi? Are acest popor roman multe si frumoase daruri, dar vocatia de jandarm al altor neamuri sigur nu o are. Si atunci?... Cand pentru o cauza sfanta mor mii de oameni, sacrificiul lor e sacru si demn de nemurire in constiinta urmasilor. Atunci, insa, cand sunt sacrificati pentru o cauza straina, istoria ii uita si blestemul pamantului pe care au murit ii urmareste si dincolo! Ni se spune ca ducem (si noi!) lupta impotriva terorismului. Terorismul cui impotriva cui? Nu avem si noi teroristii nostri? Ce altceva sunt hotii, violatorii, criminalii, saracia, delapidatorii si coruptii "cu staif", decat teroristii cei mai parsivi si mai nemilosi? De ei cine ne apara si cand? Nu starpirea acestor molime este DATORIA fiecarei fiinte a acestui pamant? E mare durerea pentru mortii nostri in pamant si de glont strain. "Doare lumina, sunetul doare, lumea doare" (Lucian Blaga), pentru moartea acestor frumosi flacai, iar faptul ca vina nu este a lor nu consoleaza pe nimeni. "Presarati pe-a lor morminte..." IULIUS MOLDOVAN - Soci