Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actualitatea

Publicat in Romania Literara, miercuri 19 noiembrie 2003 ·

În nici un caz nu este vorba să-mi iau cuvintele înapoi ci să subliniez că atunci când v-am dat, acum un an, un răspuns destul de întins la post-restant, am fost sinceră până la capăt. Vă sugeram să cereţi şi părerea unor critici de cea mai aleasă fibră, care să vă consacre timp suficient, cu răbdare şi atenţie, să dea un verdict, să se implice, şi să repete într-un fel, să întărească şi să confirme cu autoritatea lor ceea ce intuisem la lectură. Dar tot atunci vă rugam să operaţi pentru ei, cu toată atenţia, o selecţie de onoare. Vă rugam să-i feriţi, citez, „de zonele ratate ale operei dvs.”, revizuindu-vă definitiv şi îmbunătăţind chiar şi partea reuşită a ei, adică sonetele, fiind vorba, cum spuneam, nu de altceva decât de repunerea, într-un târziu, în drepturi a propriului destin literar. Unul dintre ei v-a oferit lapidar o recomandare către edituri. Cuvântul său, nu mă îndoiesc, a cântărit semnificativ la apariţia de curând a volumului Pantumuri, sonete şi alte versuri, la Ed. Augusta, Timişoara. L-am răsfoit şi mi-am recitit răspunsul de la post-restant, figurând aici ca prefaţă, mai precis în loc de prefaţă. Ideal ar fi fost să vă facă prefaţa unul din criticii la care v-am trimis cu toată responsabilitatea. Nici aşa nu este rău, dar prin acestă soluţie săracă n-aţi făcut, după opinia mea, decât să bateţi pasul pe loc. Nu v-aţi îndurat să renunţaţi aproape la nimic. Nu v-aţi îndurat sau pur şi simplu nu v-aţi priceput îndeajuns. Justificarea la acest procedeu pe care l-am bănuit încă de anul trecut, lipsa de voinţă sau neputinţa, o găseam în petrecerea unui timp prea îndelungat printre veleitari mai mult sau mai puţin zeloşi. Presupunând că aceştia v-au aplaudat la ocazii, cum spuneam, fără să aprofundeze suficient zonele dvs. de vârf, a coborî de pe piedestalul pe care nici nu ştiu dacă v-au aşezat, e imposibil să vă reveniţi tinereşte şi cu vigoarea n

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 36 minute
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică Reuters, citând un comunicat de presă de la sediul din Bruxelles al Alianţei,

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum 33 minute
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 3 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 4 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 2 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°