Aşa se intitulează cartea, ingenioasa carte a Ioanei Pârvulescu, oferindu-ne o lectură pe cât de antrenantă, pe atât de instructivă. Scrisă cu talent, cu o vervă a comentariului care ne ţine mereu în priză, cu o reală înzestrare de psiholog, de portretist şi evocator, cu o informaţie uneori uluitoare, cvasicompletă, ea reconstituie nu numai imaginea complexă a Bucureştiului dintre războaie, dar, în mare, însăşi viaţa normală a României din acea epocă, distrusă în modul cel mai brutal de comunism, şi azi, încă departe de a fi recuperată.

Într-o Bibliografie subiectivă (vrea să zică selectivă) autoarea ne comunică sursele de documentare folosite: presa, presa literară, jurnalele, „agendele” scriitorilor (Gala Galaction,

E. Lovinescu, Mihail Sebastian, Octav Şuluţiu, Arşavir şi Jeni Acterian), memoriile, corespondenţa, volume de interviuri şi anchete literare, albume fotografice, înregistrări radio. Ea consultă cu pasiune cataloagele, anuarele, ca acela editat de Socec în 1925, doldora de informaţii, care-i pun la dispoziţie date şi adrese dintre cele mai insolite. Comentarea faptelor, a evenimentelor este raportată mereu la literatură, scriitorii ocupând locul central al scenei. Ioana Pârvulescu nu exclude imaginarul, închipuindu-şi, de pildă, cum ar fi arătat eroii unor bine-cunoscute romane (Adela, Fred Vasilescu, Felix) şi chiar poeţii şi prozatorii epocii: Liviu Rebreanu se plimba ziua cu un Chevrolet roşu, iar noaptea, (adaug eu, când nu scria) privea cerul cu luneta, Octav Şuluţiu îşi cumpăra galoşi şi citea Elemente de estetică de Croce, Bacovia fuma cu sete şi bea pe tăcute, Ion Barbu, opioman, avea 5-6 studenţi la cursurile lui de matematici superioare, Camil Petrescu se gândea să se apuce de chimie. Altă dată, presupune câte săptămâni sau luni ar fi putut locui în hoteluri luxoase, cu banii primiţi ca premiu în 1930, Mateiu Cara