Povestea altor copilării
Din 1990 încoace au fost publicate în România mai multe cărţi de istorie orală. Astfel de discursuri au stîrnit interesul sociologilor, al istoricilor şi etnologilor, al lingviştilor şi, poate în primul rînd, al publicului larg. Cititorii acestor cărţi ştiu că există cîteva subiecte privilegiate de cei care au adunat istorii orale: războiul, deportarea, rezistenţa, anii comunismului. Experienţe marcante, triste, apăsătoare.
Un volum de curînd lansat, apărut la Editura Do-minoR din Iaşi, încearcă să se sustragă acestor teme şi adună poveşti şi amintiri despre copilăria bunicilor. O reuşită parţială, pentru că între textele cuprinse în volum se conturează o inevitabilă antiteză: copilăria anilor interbelici şi copilăria din perioada de început a comunismului sînt clar marcate de alte repere. Colecţionarii amintirilor sînt elevi de liceu sau de gimnaziu care au participat la un concurs EUROSTORY cu această temă. Povestea concursurilor EUROSTORY e interesantă în sine: începe în Germania Federală, în anul 1973, cînd Kurt A. Körber, patronul unui trust de produs ţigări, îl convinge pe preşedintele de atunci al R.F.G.-lui, Gustav Heinemann, să susţină un amplu program cultural prin care generaţia tînără, care percepea democraţia drept „un implant“ american, să cunoască trecutul ţării. Miza cărţii, ca de altfel a întregului proiect, e una polemică. „Istoria – spun coordonatorii volumului – este scrisă de adulţi şi la propriu şi la figurat. Şi ea este livrată copiilor în primul rînd sub forma manualelor şcolare.“
Textele din carte au farmecul naiv al copilăriei. Al copilăriei de acum, care ascultă, uimită şi curioasă, povestea copilăriei de altădată.
Povestaşii
Transcrieri infidele, cel de-al doilea titlu pe care vi-l propun as
