După ce, cu vreo cîţiva ani buni în urmă, sculptorul Bata Marianov punea punct, la capătul a doar două ediţii, Simpozionului de sculptură în lemn de la Gărîna, prima acţiune artistică privată din spaţiul nostru cultural de după ’90, se părea că el nu mai are nici suficiente motivaţii, şi nici destule resurse morale pentru a o lua de la capăt în altă parte sau a continua în acelaşi loc. Adică nu mai are nici un chef să caute fonduri şi să mobilizeze încă o dată cuvenitele resurse umane şi artistice. Experienţa de la Gărîna ori, mai bine zis, cea de la Reşiţa, aceea cu escrocii care s-au insinuat în bugetul simpozionului, i-au exclus pe iniţiatorii acestuia şi s-au topit apoi definitiv prin Spania, a constituit, în mod sigur, un avertisment serios în legătură cu orice nouă tentativă de acelaşi fel. Şi, între timp, Bata Marianov s-a reprofilat: a trimis fulminante scrisori deschise, a executat fără milă Uniunea Artiştilor Plastici, a scris o carte cu ajutorul căreia a reuşit perfect să-şi îndepărteze prietenii, dar şi să-şi cîştige o mulţime de duşmani proaspeţi şi cu simţul răspunderii, şi-a reafirmat viguros anticomunismul – atitudine care, de altfel, a şi stat la originea plecării sale din ţară –, însă, în acelaşi timp, a lansat cele mai grele judecăţi asupra lumii occidentale, nesimţitoare la valorile imaculate ale creaţiei artistice şi atît de robite faţă de mercantilismul alienant şi impur, i-a scris lungi epistole cancelarului Schröder, s-a opus vehement întervenţiei NATO în Serbia, l-a pus drastic la punct pe preşedintele Bush, a făcut demersuri laborioase pentru a deschide o mare expoziţie în SUA şi, în vreme ce profesa o drastică filosofie antimodernă, trudea, în spiritul modernităţii, la afirmarea ideii în forma artistică şi la promovarea limbajului ca element esenţial în construcţia simbolică. Certat, aşadar, cu Estul şi cu Vestul, duşman al comunismulu