Matei Călinescu reprezintă pentru multă lume de la noi un model de reuşită intelectuală. Critic literar şi prozator de succes în perioada de liberalizare a regimului comunist (romanul-eseu Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter, apărut în 1969 şi reeditat doi ani mai tîrziu este considerat şi astăzi o carte de referinţă în proza românească), emigrat la mijlocul anilor ’70 în Statele Unite ale Americii, a devenit profesor de literatură comparată al prestigioasei Indiana University din Bloomington şi este cotat în momentul de faţă drept unul dintre principalii teoreticieni ai postmodernismului. Cărţile sale sînt traduse în mai multe ţări. O carieră ştiinţifică strălucită pentru care Matei Călinescu a fost şi este invidiat de foarte multă lume. Viaţa sa este însă departe de a fi o perpetuă feerie. Cu excepţia prietenilor foarte apropiaţi, puţini au fost cei care au cunoscut drama trăită discret, cu demnitate, de profesorul american de origine română vreme de mai bine de un sfert de veac. În tot acest timp, el a fost martorul neputincios al suferinţei fiului său (născut cu probleme de sănătate insurmontabile – încă din primii ani ai copilăriei a suferit de sindromul Asperger, o formă de autism, la care s-a adăugat, pe la vîrsta de 13 ani şi epilepsia). Totul a culminat cu moartea acestuia, înainte de împlinirea vîrstei de 26 de ani, în ziua de 1 martie 2003, ca urmare a unei crize de epilepsie. Viaţa şi moartea acestui copil nefericit, cu speranţele, temerile, angoasele, depresiile şi, în final, durerea, celor care i-au stat tot timpul aproape (în primul rînd, părinţii săi) i-a prilejuit profesorului Matei Călinescu scrierea unei cărţi cu adevărat cutremurătoare: Portretul lui M.
În general, acest tip de cărţi, inspirate din drame personale, nu constituie o lectură dintre cele mai comode. Ca şi moartea, handicapul este pentru mulţi o problemă care îi p