Pentru prima oara de cand este prim-ministru, Adrian Nastase s-a aflat fata in fata cu pensionarii, intr-o intalnire organizata la Timisoara. Ceva mai devreme, in piata agroalimentara pe care o Pentru prima oara de cand este prim-ministru, Adrian Nastase s-a aflat fata in fata cu pensionarii, intr-o intalnire organizata la Timisoara. Ceva mai devreme, in piata agroalimentara pe care o vizitase, Nastase avusese parte de nemultumirile trecatorilor de varsta a treia, suparati ca pensiile sunt prea mici ca sa le asigure traiul de la o zi la alta. "Am 76 de ani si o pensie de un milion si jumatate si la recorelare mi-ati dat un pol. Vin sa cumpar un kil de spanac", a sunat unul din cele mai amare reprosuri facute in piata timisoreana, fara ca Nastase sa poata gasi o replica potrivita. Asa ca la intalnirea cu pensionarii de la Casa de Ajutor Reciproc, premierul a precizat inca de la inceput: "Sa nu-mi spuneti ca pensiile sunt mici. Stim acest lucru si, din pacate, nu putem face cu mult mai mult. Sunt 4,5 milioane de salariati si 6,5 milioane de pensionari. Sigur, nu e vina dumneavoastra, dar asta e situatia, iar noi incercam sa facem tot ce putem". Premierul a explicat ca, de luna viitoare, pensiile vor fi indexate, iar, de la anul, pensiile agricultorilor vor fi dublate si a promis ca va cere grupurilor parlamentare ale PSD sa grabeasca adoptarea legii prin care cei care au primit pensii gresit calculate sa fie iertati de obligatia de a restitui banii primiti in plus. La intalnirea cu pensionarii, premierul a lasat deoparte aroganta, ironiile sau discursul triumfalist si a adoptat fata de cei 100 de batrani un ton normal, chiar respectuos, ascultand pana la capat fiecare vorbitor, ceea ce a facut ca intalnirea sa se prelungeasca mult dincolo de programul stabilit. Nici macar semnele disperate facute din usa de Dan Matei Agathon nu l-au clintit pe Nastase din scaun, inaint