Pavel sau rezistenta misiunii
Pavel Campeanu mi-a fost modelul vesnic cautat si niciodata gasit la tinerete. L-am cunoscut prin 1984 - 1985, intr-o perioada in care reciteam scrierile lui Karl Marx si realizam treptat ca ele nu contin adevarul absolut, necunoscut si abandonat de potentatii zilei, ci doar o teorie sociala ca oricare alta. Cand il citesti pe Karl Marx in mod firesc, ajungi la judecarea societatii socialiste de tip sovietic pe care o traiam noi pe atunci, cu spaima, durere si neputinta. Pavel era unul din putinii oameni cu care reuseam sa incheg o conversatie logica despre deficientele sistemului socialist, chiar daca aproape niciodata nu accepta sa discute despre viitorul imediat.
Prietenia cu Pavel Campeanu s-a instaurat pur si simplu, nu s-a construit treptat ca orice alta prietenie durabila. Avea aceleasi lecturi ca si mine, mult mai bogate, cu deschideri despre care eu auzisem, dar nu le trecusem. Scrierile lui A. Zinoviev, pentru care am facut o adevarata pasiune, impartasita si de Sorin Vieru, mi-au fost puse in mana de Pavel Campeanu, cu vesnica lui vorba "citeste si judeca", nu te lasa capturat. Din pacate, in vremea aceea nu citeam in limba engleza, asa ca parti importante din biblioteca lui nu-mi erau accesibile.
Îmi ramaneau insa convorbirile cu el, cu Stefana Steriade, un spirit viu si perpetuu critic. Lungi, adanci, infruntarile intelectuale cu el nu se terminau niciodata in acea oboseala plictisita in care se pierdeau de obicei conversatiile Bucurestiului de atunci. Ma intriga obiceiul lui de a nu comenta afirmatiile mele, adesea ignorante si hazardate, ci doar de a pune intrebari cu un raspuns deschis. Ma intriga, de asemenea, cercul lui intim de prieteni, unde ii gaseai pe Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu si Sorin Vieru, dar si pe N.S. Dumitru si Tache Brucan. Ma intriga incapatanarea cu care isi redacta cartile si
