Nu vad nimic rau in asta. Intre un cinci cinstit primit in strainatate si un zece pe linie cumparabil in Romania cred ca e de preferat cinciul. Iar daca VIP-urile de azi isi trimit copiii la facultate in Occident nu vad de ce le-am arata cu degetul. Mi se pare o prostie sa-l acuz pe cutare demnitar ca isi tine copilul in facultate la Paris. Altceva putem sa ne intrebam. Din ce bani isi permite asta, fiindca - pe hartie, cel putin - demnitarul autohton agoniseste lunar mai putin decat cel mai parlit functionar public din Franta. Am auzit - nu am probe! - ca exista tot soiul de posibilitati de a drena banul public spre fericitii studenti romani in strainatate ai caror parinti au la indemana vreo parghie sau o pila in aparatul de stat. Asemenea lucruri ar merita investigate, punctual, fiindca pe mine, contribuabil onest, nu ma intreaba nimeni pe cine as vrea sa stipendiez la studii in strainatate. Aici intram insa in alt capitol, acela al egalitatii sanselor in Romania, la care ma voi intoarce dupa cateva mici observatii, despre perceptia publica fata de studentul care prefera Parisul, generic vorbind, facultatilor de la noi.
"In tara, tuseste!", "A plecat ca sa ramana, nu ca sa se mai intoarca in Romania!", "Si asta vrea sa ne invete cum sa traim la noi in tara!"
Dar daca un tanar care a absolvit cursurile unei facultati in strainatate, cu nume rezonant, se intoarce acasa, lucrurile se schimba radical. Absolventul e patriot! Ne minunam de ce-a fost el in stare in tara de unde si-a castigat diploma.
Dar chiar nimeni nu vrea sa recunoasca in atitudinea noastra fata de studentul roman in strainatate ca am ramas prizonierii propagandei ceausiste si petardelor Securitatii din vremurile ei oficiale?
O poezie pamflet de Eminescu a fost folosita decenii de-a randul pentru a-i descuraja si a-i ridiculiza pe cei care vroiau sa studieze in strainatate: "Ai
