O explozie întârziată
Am remarcat târziu, la peste un an de staţionare secretă pe raftul unei librării, traducerea Societăţii spectacolului, extraordinara carte din 1967 a lui Guy Debord, o adevărată platformă teoretică pentru revoltele studenţeşti şaizecioptiste. (În acelaşi an apărea şi Tratatul despre bunele maniere spre folosinţa tinerelor generaţii, sub semnătura celuilalt papă al situaţionismului, Raoul Vaneigem.) Ediţia română cuprinde şi Comentarii la societatea spectacolului, redactate două decenii mai târziu, precum şi o prefaţă (scurtă, dar cu tonul just) a lui Radu Stoenescu.
Având în ereditate Mişcarea Lettristă a lui Isidore Isou, fondată în 1946, ori, mai pregnant, Internaţionala Lettristă, desprinsă ulterior de Isou, Guy Debord va participa în 1957 la crearea Internaţionalei Situaţioniste, publicând de altfel şi textul-cheie al evenimentului, Raport despre construcţia de situaţii şi despre condiţiile organizării şi acţiunii tendinţei situaţioniste internaţionale. Devine apoi directorul revistei mişcării, semnează texte şi filme doctrinare şi se manifestă ca lider de opinie şi de conştiinţă în deceniile 7 şi 8. În noiembrie 1994, grav bolnav, se sinucide.
Au trecut aproape patru decenii, iar Societatea spectacolului a cunoscut nenumărate ediţii, comentarii şi traduceri. Cu toate acestea, după mărturisirile autorului ei, în tot acest timp nu a schimbat nici măcar un cuvânt din cuprinsul ei. Cele 221 de teze, grupate în nouă secţiuni, demontează mecanismele de alienare ale societăţii contemporane prin conceptul tutelar şi original de “spectacol” (cu accepţiuni diferite – deşi nu izolate – de cele comune: “Spectacolul nu este un ansamblu de imagini, ci un raport social între persoane, raport mijlocit de imagini” – teza 4). Limbajul cărţii este în mare măsură marxist şi marxizant, încă de la prima t
