biografie

Petru Creţia a fost un filolog erudit, neîntrecut ca traducător şi critic de texte, un moralist cu o atitudine fraternă faţă de oameni, exeget sobru al bucuriei, şi un poet aureolat de o melancolie luminoasă. Vlad Zografi l-a numit, inspirat, “un agent al binelui”, descins pe Pământ într-o epocă plină de ameninţări.

S-a născut la 21 ian. 1927 la Cluj, ca fiu al unui funcţionar, Aurel Creţia, şi al soţiei acestuia, Călina Creţia (înainte de căsătorie, Humiţa). A studiat limbile clasice la Universitatea din Bucureşti, în perioada 1946-1951. Între 1952 şi 1971, a predat la aceeaşi universitate limba, literatura şi filosofia greacă veche, formând, în spiritul respectului faţă de trecutul îndepărtat al culturii europene, douăzeci de generaţii de studenţi.

Din 1971 şi până în 1975 a lucrat, în calitate de cercetător, la Institutul de Filosofie din Bucureşti, colaborând cu Constantin Noica la realizarea unei integrale Platon în limba română.

După 1975, angajat la Muzeul Literaturii Române, a continuat, împreună cu D. Vatamaniuc şi un mic grup de auxiliari, opera de editare a scrierilor lui Eminescu, începută de Perpessicius. (În 1998 îi va apărea, postum, volumul Testamentul unui eminescolog, evocare impresionantă a acestei experienţe şi, în acelaşi timp, evaluare lucidă a stadiului în care se afla la sfârşitul secolului douăzeci investigarea operei eminesciene.)

În 1979 a publicat o carte greu de clasificat, Norii, amintind de textele-inventar ale autorilor din “şcoala de la Târgovişte”, dar şi de reveriile livreşti ale lui Borges. Au urmat volume de versuri, de eseuri filosofice şi morale, de analize literare.

La începutul lui 1997, cu puţin timp înainte de a muri, a redactat un impresionant Memoriu de activitate, încheiat cu câteva precizări care îi fixează pentru e