- Editorial - nr. 232 / 26 Noiembrie, 2003 Atata vreme cat nu stiam cum e la altii, aveam impresia ca sarbatorirea, cu mare fast, a zilei nationale este specifica doar statelor comuniste, ai caror conducatori foloseau orice prilej pentru a se preamari pe ei si realizarile regimului. Aceasta, pana prin anii '80, cand am prins in Elvetia ziua nationala a acestui popor, pe care, datorita neutralitatii sale proverbiale il credeam deasupra acestor "amanunte", pe care noi le numim nationalism, patriotism, mandria de a apartine unui popor. Pana atunci credeam ca asemenea manifestari au cazut de mult in desuetudine in acele tari in care, gandeam noi, in afara de profit si de imbogatire nu-i mai intereseaza nimic altceva. Desi noaptea de 2 spre 3 august ne-a prins in crestetul muntilor, elvetienii atrasi acolo si-au facut si ei portia lor de sarbatoare, ca de altfel pe intreg cuprinsul tarii, o revarsare de veselie si exuberanta, dublata de jocuri de artificii, stare de spirit oarecum surprinzatoare pentru un popor pe care il caracterizeaza sobrietatea, cumintenia si cumpatarea. A fost ceva care, imi spuneam atunci, manifestarile lui Ceausescu paleau in fata a ceea ce linistitul popor elvetian a aratat ca poate. Dar ceea ce m-a frapat in mod deosebit a fost participarea cetateneasca. Fiecare elvetian era implicat vadit in sarbatorirea evenimentului, iar cel mai evident lucru era modul in care cladirile erau impodobite cu drapele. Mai mult decat atat, unii din ei, pe langa drapelele arborate pe frontispiciul cladirii aveau revarsate cate un al doilea steag, de marimea unui cearsaf. Un adevarat spectacol, care dadea impresia, prin excesul de rosu, ca de ziua nationala intreaga Elvetie parea in flacari. De altfel, de ziua nationala a Elvetiei, oriunde te-ai fi miscat, in restaurante sau cofetarii, in magazine, alaturi de produsul cumparat primeai in dar si un mic stegulet i