Plecînd de la cărţi

Rotaţiile cuprinse sub rubrica ce poartă de azi înainte titlul PLECÎND DE LA CĂRŢI nu vor fi nici pe departe închinate prezentării în stil jurnalistic a unor cărţi recent apărute şi cu atît mai puţin criticii literare. Glose mai degrabă morale, aparţinînd unui autor care se fereşte însă din instinct să moralizeze, ele vor pleca într-adevăr de la cărţi pentru a ajunge, aparent, în locurile cele mai îndepărtate – adică la viaţa cotidiană, la istorie, la artă, la politică etc. Şi la morală, bineînţeles. Dar nu vor rămînea în aceste teritorii periculoase, ci se vor întoarce, fatal, tot la cărţi.

Sînt unul dintre cei, tot mai puţini, care pleacă aproape întotdeauna de la cărţi. Realitatea înconjurătoare sfîrşeşte prin a mi le aminti, invariabil. Fie că la început citesc şi apoi cobor în lume, fie că ocolesc, deliberat, textul cărţilor pentru a mă cufunda în textul aleatoriu şi infinit al vieţii din jur, pînă la urmă tot cartea rămîne ultim recurs. Cutare eveniment neprevăzut, cutare persoană pe care abia am cunoscut-o, cutare răsturnare de situaţie tragică ori comică îmi evocă, invariabil, modelul ilustru preexistent în vreo carte, de preferinţă în literatură. Fac parte dintre cei care pentru a înţelege, pur şi simplu, o circumstanţă nouă trebuie să o raporteze la cartea în care ea se afla deja consemnată scriptic de un autor celebru. În afara cărţilor, nu există salvare.

Întîlnesc în jur oameni înzestraţi cu o puternică priză asupra realităţii, indivizi care deseori modifică în sensul dorit de ei lumea; într-un tîrziu, aceiaşi oameni ajung la concluzia că lucrurile s-au desfăşurat, din fericire, „ca la carte”. Ca în care carte? Le-ar fi greu să spună, pentru că, în general,

n-au citit nici una ori foarte puţine. Şi totuşi involuntarul elogiu le-a rămas şi lor în străfundurile