Limbile
Spre Copenhaga mă nimeresc în acelaşi compartiment-pat cu un profesor scandinav care vine de la Marsilia. Facem cunoştinţă – că doar ne vom suporta, la bine şi la rău, o noapte întreagă – şi aflu că predă la facultatea de medicină din Marsilia, unde a făcut şi importante cercetări în domeniul «lacrimei». Ei, da, îmi explică el, în sănătatea ochiului lacrima are un rol determinant, iar resursele ei tămăduitoare pot avea efecte benefice şi în alte domenii. Aşadar, discut cu eminentul oftalmolog, împărţind o cutie de bere Stella Artois şi mestecând tartina extrasă din automatul de pe peronul din Gare du Nord. Mai târziu, după lăsarea serii, am pătruns în peisajul, acum rarefiat, a ceea ce fusese odinioară pădurea Brabantului. Am pomenit de legenda Genovevei de Brabant dar am înţeles că nu avusesem aceleaşi lecturi în copilărie. Apoi, şi mai târziu, când pleoapele au devenit grele, vederea scării care duce la cuşeta superioară a început să mă deprime. Am ieşit pe culoar şi am dat conductorului, un şmecheraş valon, tot mărunţişul francez rămas prin buznare. Şi am dormit singur până în Danemarca.
L-am reîntâlnit pe profesorul suedez pe peronul gării Copenhaga. Am aşteptat împreună legătura, conversând despre vreme şi alte nimicuri. În limba franceză, la fel ca mai înainte. În Săgeata Albastră, rapidul de Stockholm, am găsit loc în acelaşi compartiment şi... Ciudat! Când trenul a urcat pe bacul care traversează braţul de mare dintre Helsingor şi Helsinborg, tovarăşul meu de drum a început, brusc, să vorbească în limba suedeză. Şocat, m-am întrebat: «Cine-l obligă să facă din frontiera geografică şi o frontieră lingvistică? Nu cumva am de-a face cu un ridicol patriotard sau chiar cu un naţionalist sadea?»
...Au trecut de atunci opt ani. Mă întorc din nou de la poalele Pirineilor în Scandinavia. Pătrund în tune
