Ar fi fost şi pentru mine un prilej de bucurie să vă pot răspunde afirmativ la solicitare. (Alina Niculescu, Bucureşti) * Vi se pare că ceva nu este în regulă cu scrisul dvs? Într-adevăr, ceva nu se împlineşte, şi nu numai în stil. Povestea însă merită oarecum atenţie, şi tocmai de aceea autorul ar face bine să mediteze asupra pasajelor clar neverosimile, ce-l îndreptăţesc pe cititor să se îndoiască de unele relatări, date ca sigure şi întâmplate. Cum să te muşte de mână un epileptic în criză şi să-ţi reteze doar inelarul, cu verighetă cu tot!? Şi mai de necrezut este povestea cu deshumarea, după numai trei ani, a mortului, beţiv notoriu la viaţa lui, citez: „... mormântul fusese curăţat de buruieni şi dezvelit în prezenţa părintelui N., a notarului şi a şefului de post. Moaştele fuseseră strânse bucată cu bucată, duse la biserică şi aşezate pe un catafalc îmbrăcat în purpură scumpă. Vestea trecu cu iuţeală hotarele satului şi, în scurtă vreme puteai vedea, duminicile mai ales, sutele de pelerini veniţi de pretutindeni cum urcau către biserică să se închine la sfintele moaşte, sincer impresionaţi de efectele curative ale acestora, ... reveneau în număr tot mai mare, coloane nesfârşite de maşini şi căruţe, însoţite de-a valma de jandarmi, ţigani cerşetori şi comercianţi ambulanţi...”, când se ştie că nu este creştineşte admis să se tulbure odihna mortului înainte de împlinirea a şapte ani de la înhumare, când procesul putrezirii este încheiat! Caz de forţă majoră, veţi spune, sătenii isterizaţi de presupunerile lor abracadabrante cum că beţivul epileptic ar fi fost un sfânt, un profet prin gura căruia, înainte de a muri, s-ar fi prezis atacul terorist din 11 septembrie asupra Americii. Detaliul, iarăşi, cum că acel catafalc a fost îmbrăcat în purpură scumpă, îl face pe cititor să se întrebe, cu îndreptăţire, de unde vor fi procurat sătenii, în sărăcia lor cronic