- Cultural - nr. 232 / 26 Noiembrie, 2003 Dupa volumul de debut: Runele albastre (2002), poeta Daniela Cecilia Bogdan se afla acum la a doua carte de versuri: Biruinta numelui (Ed. Tipomur, Targu-Mures, 2003, 64 p.), cuprinzand 48 de poeme, insotite de noua imagini grafice ale unor artisti plastici, participanti la Tabara de Pictura "Apollo", Editia I, Sangeorgiu de Mures, 2003. Ca si in prima culegere, dar cu un plus de profunzime si coerenta, Daniela Cecilia Bogdan penduleaza intre clasic si modern, intre poezia religioasa si cea ludica, intre evocarea unor chipuri familiare si eros, acesta din urma fiind o dominanta. Suntem tentati sa-i judecam pe altii, cu asprime, poate chiar condamnandu-i la moarte sau macar dorindu-le-o. Iubirea ne indeamna la iertare, ea insasi venind din nemarginita si nesfarsita Iubire ce este Insusi Dumnezeu: "Rosie e piatra ce o aruncati / In firescul meu de vinovatie / Si un pumn de tarana daca apucati / Sa-l dati clepsidrei de Iubire vie" (Piatra vinovatului). Nu pot fi uitate strabunica sau mama, chiar daca timpul ar vrea sa rupa firul memoriei. O lumina puternica, un model de vietuire, o legatura tainica raman dincolo de barierele lui: "Stiu! / De ACOLO / mi-ai trimis lumina, / draga mea, straveche mama. / Te-am coborat sub Fecioara, / cu destin inramat / in icoana / din care cresc rugaciuni. / Te-am impartit in clipe, / harnica mea cea de demult, / ca sa pot locui / in odaia ta, / cu pereti de huma, / cu ferestre prinse-n cruci, / cu tarana din dealul galben / si iz de busuioc, / prin care vindeci, inca, / rani din trecut. / Stiu! / Lumanarea ta nu are timp / Florile tale nu au moarte" (Lumina de la strabunica). Sacralizate, "icoanele" lor depasesc vremelnicul, primesc ritmul curgerii universale. Parca detasandu-se de tendinta poeziei contemporane de a respinge programatic rostirea "clasica" si chiar metafora, in schimbul un