Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensionarii au propus premierului ca parlamentarii sa le doneze salariile

Publicat in Adevarul, joi 27 noiembrie 2003 · ·

* "Ideea este buna, dar nu are decat sensul unui simbol", este parerea premierului * Seful Executivului a primit ieri in audienta o pensionara din Timis, cu care discutase la sfarsitul saptamanii trecute. Cazurile in care un om de rand are acces la primul-ministru sunt foarte putine Primul-ministru, Adrian Nastase, a avut ieri o intalnire, care a iesit din tiparul agendei zilnice, cu o pensionara din Timis. Ersilia Gombos a discutat la sfarsitul saptamanii trecute, alaturi de alti pensionari din Timis, cu primul-ministru, prilej cu care a precizat ca detine solutii concrete pentru scoaterea la liman a pensionarilor din Romania. Motiv pentru care a fost invitata la Palatul Victoria, unde a stat de vorba pret de 30 de minute cu primul-ministru, caruia i-a prezentat propunerile sale concrete de majorare a pensiilor. Una dintre acestea este crearea unui fond destinat persoanelor cu pensii reduse, constituit dintr-o cota parte din salariile pe luna decembrie ale parlamentarilor. "Ideea mi se pare buna, dar ea nu are decat sensul unui simbol. I-am explicat ca si daca am elimina salariile pe o luna ale parlamentarilor, nu am reusi sa asiguram decat un plus de circa 3.000 lei pentru fiecare pensionar", a spus primul-ministru. Adrian Nastase i-a facut si un calcul rapid pensionarei din care a reiesit ca salariile celor 500 de parlamentari si ale celorlalti demnitari nu ar fi suficiente pentru cele peste 6 milioane de pensionari din Romania. Seful Executivului a declarat ca pentru a rezolva problema pensiilor mici trebuie gasite alte formule. Una dintre acestea ar fi acordarea de credite fara dobanda prin Casele de Ajutor Reciproc. O alta solutie ar fi alocarea la fondurile destinate majorarii pensiilor a unei parti din banii obtinuti din privatizare. "Nu ne putem permite insa sa folosim acesti bani in scopuri exclusiv sociale, ignorand alte domenii care au nevoie de fonduri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot începe să se apropie de cea de la scrutinul din 2019

HotNews acum 20 minute
Până la ora 12, aproape 3 milioane de români au mers la urne, în țară și în străinătate, potrivit datelor AEP. În 2019, la aceeași oră, cifrele arătau că peste 3.245.000 de persoane își exprimaseră opțiunea electorală, atât în România, cât și în dia

Diana Şoşoacă, scandal la vot. S-a filmat în cabina de vot. Poliţia verifică

Mediafax acum 37 minute
Incident electoral anunţat în Bucureşti, de data aceasta având-o ca protagonistă pe senatoarea Diana Şoşoacă. Aceasta ar fi făcut un videoclip în timp ce era în cabina de vot de la Secţia 6, încălcând astfel regulile electorale.

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum o ora
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Lasconi a dus „prăjituri fără blat" la secţia de votare: „am votat pentru o Românie pentru toţi”

Mediafax acum o ora
După ce şi-a exprimat opţiunea electorală, Elena Lasconi a declarat că a votat pentru ca românii să nu plece în altă ţară, pentru o ţară „în care să funcţioneze instituţiile statului, o ţară în care să ai parte de o şcoală bună pentru copilul tău, d

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum 55 minute
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

Cutremur azi, 24 noiembrie, cu magnitudinea 4,1, în zona seismică Vrancea

Libertatea acum o ora
Duminică, un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs în zona seismică Vrancea, potrivit INFP.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Nicuşor Dan: Am votat pentru democraţie şi pentru o direcţie occidentală a României / Am votat la referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a votat pentru democraţie şi pentur o direcţie occidentală a României, dar a adăugat că a votat şi pentru referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat, guvernabil şi administratibil.

Klaus Iohannis a votat. La ieşirea de la secţia de votare a refuzat să facă declaraţii

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să dea declaraţii la ieşirea de la secţia de votare. El a votat duminică în Bucureşti.

Max Verstappen a câștigat un nou titlu mondial la Formula 1

Libertatea acum o ora
Max Verstappen a câștigat al patrulea titlu mondial consecutiv la Formula 1, după ce a terminat pe locul cinci la Grand Prix-ul de la Las Vegas.

Cadavrul rabinului din Emiratele Arabe Unite a fost găsit. Israel: „incident terorist antisemit”

Mediafax acum 2 ore
Cadavrul rabinului Zvi Kogan din Emiratele Arabe Unite a fost găsit. Rabinul care are dublă cetăţenie din Israel şi Republica Moldova era dispărut de joi. Autorităţile israeliene susţin că este un „incident terorist antisemit”.

Vremea

București
acum

dum.

0°/5°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°